Tag:

COVID-19

Ce se va întâmpla cu profesorii nevaccinați după depășirea pragului de 0.6%? „Începutul discriminării pe criterii de suspiciune de boală” în învățământ.

ucrurile par a fi încă confuze în privința atitudinii pe care ME o va avea față de profesorii nevaccinați în momentul în care se va depăși pragul de 0.6%. Conform declarațiilor ministrului Educației,

În plin concediu, o nouă sarcină neplătită pentru profesori

Guvernul îi iubește pe profesori, este tot mai evident. În timp ce guvernul a crescut substanțial veniturile medicilor ( dar și a altor categorii implicate mai mult sau mai puțin direct în pandemie)

Pot fi obligate cadrele didactice să se vaccineze? Acesta este răspunsul oficial

De ceva vreme, cadrele didactice sunt supuse unei presiuni constante în vederea vaccinării. De la ministrul Educației, care nu a ratat momentul de a

De ce anunțul ministrului Cîmpeanu privind începerea școlii nu este neapărat un semn bun

Anunțul recent al ministrului Cîmpeanu privind o presupusă începere a școlii în formatul tradițional, adică față în față, nu trebuie privit ca un semn bun. Avem mai mute motive să credem asta.

Roșu pentru Bacău. Din 12 octombrie

Începând de luni, 12 octombrie, toate unitățile de învățământ din municipiul Bacău vor trece la scenariul roșu

Arafat „angajatorul trebuie să asigure masca”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, într-un interviu acordat Digi24, plasează către angajator obligația de acordare a măștilor pentru cadrele didactice.

„Școlile noastre sunt departe de a întruni condițiile elementare de siguranță”. „MEC nu a făcut nimic”

Școlile sunt nepregătiteConform USLIP Iași, școlile nu întrunesc condițiile elementare de siguranță pentru începerea noului an școlar iar MEC nu a făcut nimic pentru...

Din 14 septembrie 2020 profesorii vor fi în linia 1. Cine îi protejează?

Din 14 septembrie profesorii vor fi în linia 1. Aceștia vor fi trimiși să predice educația într-o perioadă în care nimic nu este clar iar COVID-19 amenință școlile din România.