Școala ca o întreprindere
Profesorul Emil Poamă, liderul Sindicatului Liber Învăţământ din Dâmbovița, consideră că ISJ-urile aplică proceduri specifice întreprinderilor. Declarația a fost făcută în condițiile în care reprezentanții ISJ Dâmbovița pun la cale închiderea mai multor unități de învățământ.
„Sunt şcoli în care numărul de elevi este cu mult peste medie, dar banii pentru plata salariilor nu ajung. Deficitul bugetar care este dominant în judeţul Dâmboviţa este o boală cronică. Nu am înţeles de ce în Dâmboviţa este un deficit bugetar la unităţile şcolare aşa de mare, iar în alte judeţe vecine cu noi nu există sau sunt foarte puţine situaţii.
Sunt şcoli, în judeţul Dâmboviţa, care au număr mare de elevi şi totuşi banii de salarii nu se ajung pentru că acolo, în respectivele şcoli, şi exemplific, Colegiul Naţional «Ienăchiţă Văcărescu», Colegiul «Carabella», dar şi altele au încadraţi profesori cu vechime mare, gradaţii de merit, deci cu drepturi salariale consistente şi din acest motiv nu ajung banii de salarii.”
Refrindu-se la închiderea mai multor unități de învățământ, inspectorii din Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean au propus realizarea acestui pas „fie prin desfiinţare, fie prin comasare. Motivația acestora este specifică întreprinderilor – eficientizarea sistemului de învăţământ.
Finanțarea
Finanţarea «per capita» este total defavorabilă, mai ales celor din mediul rural, unde efectivele la clasă sunt deficitare. Măsura desfiinţării prin comasare va obliga profesorii titulari să accepte locuri de muncă în locuri mai greu accesibile, iar suplinitorii va trebui să plece”