Școala online nu înseamnă „galop live care hărțuieşte şi omoară predispoziția de învățare”

Trebuie citite

Sindicaliștii de la USLIP Iași au avut o primă reacție, voalată cei drept, la adresa noilor evoluții din sistemul educațional. Aceștia au distribuit mesajul unui cadru didactic, mesaj pe care vă invităm să îl citiți cu atenție.

Nu cred în „obligativitatea” asta. Te oblig să nu fii sărac sau flămând sau zdrențăros sau trist? Vreo 5 ani, am predat unor copii care veneau iarna cu picioarele goale, fără şosete, în cizme de cauciuc… Veneau prin ditai nămeții pentru lapte şi corn… Şi eu şi ceilalți colegi cumpăram haine, mâncare, produse de igienă personală, de câteva ori am plătit şi curentul electric ca să nu învețe copiii la lumânare.
Chiar vrem să ținem copiii 6-7 ore pe zi la calculator, la lecții live? Nu se simt destul de prinşi, de închişi? După 4 ore pe zoom sau pe crowdcast sau pe social 365 sau altele de la şcoala 365, aplicații google, skype etc. îmi țiuie mie urechile şi îmi vâjâie capul, darămite lor. De pe 11 martie, muncesc dublu pentru elevi, iar fetița mea de 3 ani protestează, aşa că îmi pregătesc materialele pentru webinarii noaptea ca să pot petrece suficient timp şi cu ea şi să facem „grădinița de acasă”. După mine, şcoală online nu înseamnă 6 ore de live pe zi. Poate însemna şi un document bine structurat, o prezentare powerpoint sau prezi, provocări, care pot fi dezbătute sau explicate ulterior într-un webinar. Adică echilibru. Timp pentru a gândi şi regândi, pentru a citi, învăța şi interioriza. Nu galop live care hărțuieşte şi omoară predispoziția de învățare.
De sănătatea emoțională şi de devenirea copilului ne preocupăm sau vrem să arătăm cum mutăm noi munții din loc şi că nu-i nimeni ca noi? De pe 11 martie am vorbit mult cu elevii mei şi cred că au învățat nişte lecții de viață extraordinare – de la responsabilitate la empatie, de la curaj la răbdare – cu mult peste ceea ce ar fi învățat prin parcurgerea conținutului programei şcolare. Sunt mândră de ei, le voi fi alături şi vom stabili împreună un program echilibrat, nu vom ține webinarii de la 7:45 doar pentru că suntem obligați, când putem fi mult mai productivi şi atenți la o altă oră fie ea şi din timpul amiezii (mai toți adorm pe la 2 noaptea).
Bănuiesc că ceva tot fac bine, căci ei sunt încântați, iar zilele trecute o fetiță mi-a spus:
„Doamna, aştept şcoala ca pe o prăjitură”.

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -