Taxat
Minstrul Educației vorbește destul de rar în spațiul public. Când o face, declarațiile sale provoacă vâlvă. Cele de aici au stârnit un val de furie în rândul cadrelor didactice, și pe bună dreptate. Am selectat de pe grupurile Facebook câteva dintre cele mai reprezentative declarații/reacțiile ale cadrelor didactice și am realizat metarialul următor. Multe dintre acestea sunt, pur și simplu, geniale.
E. C. Să vină neanunțați câți or vrea! 10 să fie, că le arăt eu oră neregizată și muncă la clasă, cu materiale didactice lucrate 6-8 ore pe zi, acasă, din banii mei! Și să-i plimb după oră prin școală, să-mi arate un singur panou, o singură planșă trimisă de ei! Apoi…mai vorbim! Emoții…da, vor fi, căci de aia sunt OM!
E. S. Rușine! Să coboare să vadă cum muncește ‘opinca” și apoi să vorbească!
C. M. Firește! Așa este politicos, vizita să fie …RECIPROCĂ!
E. B. G. Puteți avea dorințe la moșia dumneavoastră. În școală, respectați profesorul!
D. C. Abia astept !!! Sa vada de la cine cer sa performeze. Sa-i duc si -n vizita acasa la copii…sa le prezint parintii…
C. B. Ăsta o fi fost orice, dar profesor în nici un caz. Este o jignire la adresa noastră dacă am ajuns doar niște prestatori de servicii!
D. B. E trist cand un profesor, chiar daca e ministru momentan, isi umileste colegii! Politizarea inv. la asa ceva duce, dezbina si conduce!
I. A. C. Avem directori destepti care au dat concurs. Oamenii cunosc legea si au si ei fluturas de salariu ca sa vada ce si cat s a marit. Sa nu ne facem o tema din elucubratiile unui individ care ocupa un post tot printr un concurs, dar de imprejurari…politice.
I. A. C. Nu inspectiile neanuntate sunt deranjante, ci faptul ca un ministru incalca legea! LEGEA! Nu mai spun ca acelasi ministru pleaca de la ideea ca Dvs nu va faceti treaba.
C. C. Inspecțiile deranjează, ca doar nimeni nu merge la ora sa mănânce semințe, ci felul în care acest nene „pamblica” se găsi sa ne bata obrazul. Și sa ne scoată ochii cu cei câțiva lei în plus la salariu.
F. F. Se vorbește de mărirea salariilor,dar de mărirea prețurilor nu spune nimeni nimic?
D.C. Doresc să reamintesc domnului ministru al EDUCAȚIEI , că România este în Europa şi suntem în anul 2018!
P. G. Pentru a se convinge , despre felul cum muncesc domnii invatatori , educatori ,profesori , il rog sa predea o zi la o clasa pregatitoare , sa-si faca toate hartiile care ii sunt cerute si apoi sa jigneasca pe cei ce muncesc . Le cereti directorilor sa faca inspectii inopinate de parca nu le-ar face .D-le ministru , pentru a creste calitatea invatamantului , trebuie sa: se aplice legea cu privire la nr. de copii la clasa si cel mai important lucru e sa lasati dascalii sa-si faca meseria si sa nu faca munti de hartii inutile , timp in care s-ar putea pregati pentru activitatile de zi cu zi .
R. A. Art 272 din LEN. Domnul ministru nu stie ce vorbeste.
P. S. Fură curent! Dorim și noi să facem inspecții inopinate la minister să vedem dacă își merită remuneratia cei care conduc destinele învățământului din birouri și nu de pe teren, având în vedere calitatea sistemului de învățământ prin politicile DEZASTRUOASE !
Aveti impresia că o amărâtă creștere de 20% va genera calitatea cerută…
Învățământul trebuie susținut prin politici coerente, investiții în perfecționarea cadrelor didactice dar și în dotarea materială a școlilor!
Încă suntem la stagiu ca din căcat să facem bici și acela vreți voi ca să și pocnească! Stăm bine atâta timp cât școala nu-si permite să procure o amărâtă cutie de cretă pentru a scrie profesorul la tablă!
A. A. Este o insultă la adresa dascălilor, nu faptul că se dorește inspecția inopinată, ci faptul că pare a fi o amenințare de genul : na, v-am dat bani, acum să vă vedem ce faceți la clasă!? Nu este chiar așa! Este bine de știut pentru cei care împroașcă cu noroi în dascăli că : meseria de dascăl este una de vocație, cei care o practică din plăcere, cu sufletul , nu se sperie de inspecții; evident că sunt și excepții, la fel cum nu există pădure fără uscături, ca peste tot; munca dascălilor nu se rezumă la 4-5-6 ore pe zi la clasă, mai ai de corectat caiete, fișe, teste, de întocmit planuri și planificări, ai de făcut materiale didactice, mai ai și o serie de activități extracurriculare pe care să le pregătești și uneori munca unui dascăl se încheie seara târziu acasă, pregătind materiale pt. a doua zi.Unii spun că avem libere, dar acele libere le -au avut toți bugetarii, nu doar dascălii, că avem vacanțe, nu toate vacanțele sunt concedii. Dascălul de carieră are mare responsabilitate asupra educației copiilor, dar și asupra securității lor. Unde să mai pun faptul că unii părinți nu prea înțeleg „cum stă treaba cu educația „și vin cu tot felul de cerințe și de pretenții. Un dascăl, pe lângă faptul că e pedagog trebuie sa fie și un foarte bun psiholog, trebuie să managerieze situațiile de criză de la nivelul clasei, să fie tolerant și răbdător, să fie în același timp și ferm.Se crede că dascălii vin la școală și nu fac nimic. Greșit! Fac foarte multe, dar mulți nu vor să le vadă. În ultimii ani, dascălii pe lângă ce fac strict legat de procesul educativ, mai au de făcut vrafuri de situații, comisii, procese verbale, „ceac, aracip” și câte și mai câte. Unele sunt lucruri complet inutile. La eliminarea acestor „hârtii ” nu se gândește nimeni, dar la inspecția la ore, da. Păi, un dascăl care a trecut prin o gramada de inspecții pentru grade didactice și care se pregătește întotdeauna pentru clasă, nu se sperie. Sunt și cazuri în care unele persoane nu au ce căuta în învățământ, dar cei care au ales această meserie cu sufletul stau cu fruntea sus.