11 lucruri care te vor enerva cumplit în anul școlar 2019-2020

Trebuie citite

Tot ce este posibil

În lipsa unor rezultate concrete, miniștrii Educației au tot încercat să distragă atenția opinei publice – și mai ales a cadrelor didactice – prin utilizarea unei strategii uzate dar eficiente în spațiul românesc – tactica perdelelor de fum. Intens și foarte bine pusă în aplicare de fel și fel de agenți, susținută de presă, care mizează pe elementul de senzațional, această tactică nu are cum să dea greș atunci când politicienii o folosesc.

Cum poți distrage mai bine atenția de la eșecul creșterilor salariale, de la întârzierea și plata incompletă a hotărârilor judecătorești, de la politizarea educației, lipsa investițiilor în infrastructură și oameni, decât venind cu „inovații”. Cu cât acestea sunt mai excentrice, șocante, stridente, problemele reale vor scădea în importanță, discuțiile și atenția tuturor orientându-se spre noile direcții trasate.

Doar 11?

Deși sunt mai multe lucruri care vă pot enerva, noi am selectat doar 11.

  • Măriri salariale

La începutul lui 2019, teoretic, sunt preconizate noi măriri salariale pentru anumite categorii de bugetari. Dat fiind modul în care guvernul s-a făcut că plouă până acum, sunt șanse mari ca acestea să nu se acorde. „Nu mai sunt bani…”, eterna replică! Ori, dacă măririle vor avea loc, impactul nu va fi cel scontat. Ați observat și voi, acestea sunt mai mult pe hârtie.

  • Nu vor fi manuale la unele clase

Sunt șanse mari ca în prima parte a anul școlar 2019-2020 elevii clasei a VII-a să învețe fără manuale după noile programe. Nu trebuie să ne agităm, nu este prima dată când elevii încep școala fără manuale.

  • Golăneala cu sporurile

Poate nu știai, dar sporurile pe care le primești sunt acordate la valoarea din decembrie 2018. Pe atunci, salariul era mai mic, fapt care se traduce prin sporuri neconforme cu realitatea. Șansele ca această golăneală să continuie sunt foarte mari.

  • Furați la hotărâri

Sindicatele au tot tras semnale de alarmă, vezi pe site articole dedicate. Bineînțeles, nu ar fi stricat să fie cu mult mai vocale. În foarte multe școli, calculul acestor hotărâri a fost în defavoarea profesorilor și în disprețul legii. Cu toate dovezile aduse de sindicate, nu se dorește recalcularea unitară a acestora.

  • CRED doar pentru unii

Un program de formare desfășurat la nivel național la care participă zeci de mii de dascăli, face discriminare între cadrele didactice. Acestea vor primi 600 de lei pentru a participa la cursuri de formare continuă. Problema este că acest program se va desfășura doar în anumite județe.

  • Corectarea online

Tot dinspre minister a apărut de o vreme ideea de a scana lucrările elevilor de la Bacalaureat sau Capacitate în vederea corectării acestora online. Vă dați seama câtă muncă, timp pierdut, și risipă de tehnică. Este nevoie de aparatură specială, de condiții draconice pentru ca totul să funcționeze decent. Oare toată această energie și banii necesari nu ar fi fost mai bine să fie investiți în alte domenii?

  • Lipsa de acțiune

Nu-i așa că sindicatele vor păstra, și anul acesta, conform tradiției, o tăcere suspectă în relația cu guvernanții? În cel mai prost caz, se dau comunicate, au loc întâlniri, iar treaba rămâne ca și până atunci.

  • Ne pleacă elevi

Numărul românilor care au decis să părăsească țara este de câteva milioane. Este de așteptat ca migrația să continue. Un rezultat al acestui trend constă în depopularea școlilor. Mai puțini elevi înseamnă mai puțini profesori.

  • Raiul birocrației

Și anul acesta școlar vei fi nevoit să răspunzi setei de birocrație pe care o are statul român. Hârtii peste hârtii, toate printate pe cheltuiala ta. Educația este singurul domeniu în care angajatul pune bani din buzunarul propriu pentru a răspunde birocrației pe care statul o încurajează.

  • Lovituri aplicate profesorilor

Ba mai mult, date fiind loviturile pe care învățământul le încasează, autoritatea cadrelor didactice va scădea și mai mult. Un exemplu avem aici, altul aici.

  • Fără siguranță

Siguranța ta și a elevilor nu face obiectul interesului decidenților din prezent. Cele mai multe școli nu beneficiază de pază, iar profesorii se descurcă cum pot. Va fi la fel de periculos să fii profesor de serviciu ca și până acum. Legea nu doar că nu protejează profesorul, îl pune în pericol.

Te invităm în grupul Facebook „La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Prima de carieră didactică: Ce poți cumpăra pentru a nu fi obligat să returnezi banii

Prima de carieră didacticăÎn România, prima de carieră didactică, cu o valoare nominală de 1.500 de lei, poate fi...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -