În vremuri de izolare
Liliana Romaniuc, Președinte Asociația Română de Literație ( ARL) și-a dat din nou cu părerea despre un subiect fierbinte, titularizarea cadrelor didactice. Mesajul fostului inspector școlar general la Iași a fost preluat și de sindicaliștii de la USLIP. Aceștia vor veni în cursul zile de astăzi cu un punct de vedere.
L.R.
Nu există în România o profesie mai sigură decât cea de cadru didactic: profesor, învățător, educator. Odată intrat în sistem, nu te mai poate scoate nimeni, indiferent de performanțele profesionale. Este ceea ce noi numim titularizare pe viață. Este, în opinia mea, unul dintre obstacolele îmbunătățirii, inovării și transformării sistemului de educație (știu că se vor supăra unii sindicaliști, dar știu și ei că am dreptate). Oricât de bine intenționați am fi, dacă nu există și un pic de teamă că dacă nu ești suficient de bun, îți vei pierde slujba, performanțele noastre vor rămâne la un nivel cel puțin discutabil. Tabloul se întregește cu așa numita avansare în carieră, prin obținerea gradelor didactice. Odată obținut gradul 1, și acesta pe viață, pe la 35 de ani, ai în față o viață profesională lipsită de orice amenințare legată de pierderea slujbei sau de diminuarea salariului, o viață profesională lipsită de orice provocare de învățare și creștere. Acest lucru ne dă nouă, profesorilor, o siguranță și o rezistență la schimbare greu de înțeles. Le poți înțelege doar dacă ești din sistem, pentru că, vrei, nu vrei, începi să te simți bine și, mai mult, să crezi că aceasta este normalitatea, deși…nu, nu este! Am trecut prin toate aceste faze, mărturisesc. De-a lungul timpului am avut câțiva miniștri care au încercat să zdruncine sistemul, cu decizii bune și necesare pentru o țară normală care crede că educația este motorul de dezvoltare și de bine colectiv. Chiar dacă au reușit implementarea unor măsuri necesare pentru îmbunătățirea educației din România, au fost huliți, blamați și, în final, am făcut ce am făcut și am revenit la ceea ce ne asigură confortul și siguranța postului pe viață. Atenție, nu vreau să spun că nu avem nevoie de siguranță și stabilitate. Spun doar că acestea nu pot fi păstrate cu prețul pe care îl plătesc elevii: inechitate, analfabetism funcțional, performanțe scăzute, lipsa perspectivei pentru o viață decentă.
Facebook: Liliana Romaniuc
Dacă suntem sinceri cu noi înșine, este un preț pe care îl plătește întreaga societate. A venit această criză și, iată, trebuie să facem schimbări majore în modul în care predăm, relaționăm cu elevii, învățăm și evaluăm. Despre toate acestea vorbim de foarte mulți ani, dar noi… nu și nu! Tehnologia mult blamată, cea care nu-i lăsa pe elevi să se concentreze, a devenit calea prin care ajungem la ei. Desigur, nu toți am început această călătorie. Unii încă refuză să lucreze în acest mod și continuă să rămână în paradigmele care au blocat orice demers de îmbunătățire a calității procesului de predare și învățare. Sunt frații și surorile puternicului NuNu (cel din Aisbergul nostru se topește, știu colegii din comunitatea ARL la ce mă refer 🙂 ). Alții s-au aruncat și, mai mult sau mai puțin pregătiți, au început să lucreze cu elevii folosind aplicațiile online, poate cu greșeli, cu insuficientă atenție la riscurile care există atunci când folosești resurse free, dar…au avut curajul să pornească. Alții, mai precauți, au preferat să mai aștepte, să vadă ce fac alții, să mai învețe, sper, dar sunt gata să încerce. Este clar pentru toți că lumea de după la Coronavirus nu va mai fi la fel. Îmi doresc să nu fie DELOC la fel în educație. Sper să fim cât mai mulți cei care să fi învățat suficient de multe din experiențele acestei perioade, chiar dacă a fost o învățare de suprafață, extrem de necesară. Să continuăm să învățăm mai departe, să ajungem la învățarea de profunzime și apoi la cea de transfer. Avem șansa să lăsăm jos garda rezistenței la schimbare, să începem să învățăm împreună și cu elevii noștri, să încercăm paradigme noi, să schimbăm comportamente profesionale și să facem învățarea un modus vivendi, în primul rând pentru noi, și apoi pentru elevi. Să ieșim din siguranța periculoasă a paradigmei titularizării pe viață (oricum nu ne-o ia nimeni 🙂 ) și să începem călătoria descoperirii frumuseții provocărilor aducătoare de creativitate, inovare și transformare, pentru noi și pentru cei pentru care am ales să fim profesori. Noi am ales, nu ne-a forțat nimeni! Tot noi să alegem transformarea, înainte de a ne forța situații de criză, ca cea pe care o traversăm. Gânduri bune, dragi colegi!”
Facebook: Liliana Romaniuc
