În mai multe județe ale țării, directorii pun în pericol sănătatea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic

Trebuie citite

Pericol

Cei de la FSLI continuă cruciada împotriva generalilor și directorilor de școală care abuzează de funcție și pun în pericol viața angajaților din subordine. Într-un comunicat de presă s-a readus în discuție o problemă extrem de gravă. Preluăm integral comunicatul celor de la FSLI, comunicat pe care vă invităm să îl citiți cu mare atenție.

Comunicat

FSLI: Cerem măsuri urgente și ferme – Ministerul Educației și Cercetării trebuie să oblige inspectoratele și directorii să nu mai cheme angajații din învățământ la lucru!?

Este o situație de urgență națională, iar populația trebuie protejată! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că protejarea oamenilor în fața COVID – 19, prin toate măsurile care pot fi dispuse, este indiscutabil obligatorie!
Federația noastră solicită Ministerului Educației și Cercetării să dispună de urgență inspectorilor și directorilor să nu mai cheme angajații la lucru! În mai multe județe ale țării, directorii pun în pericol sănătatea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic prin chemarea acestora în unitățile de învățământ. Toate școlile trebuie să fie dezinfectate în această perioadă, iar angajații trebuie să stea acasă. Se încalcă astfel drepturi constituționale ale acestor persoane prin impunerea forțată a prezenței acestora la lucru. Sunt mii de persoane angajate în învățământ, din întreaga țară, care sunt puse în pericol în acest moment, dar care pot pune în pericol și familiile acestora. Deplasările în perioade de alertă crescută trebuie limitate.

❗️Federația Sindicatelor Libere din Învățământ constantă faptul că recomandările Ministerului Educației și Cercetării referitoare la modul de lucru al unităților de învățământ pe perioada suspendării cursurilor școlare au fost interpretate diferit. În sute de unități de învățământ angajații – personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic – sunt chemați la lucru! Reamintim faptul că în data de 10 martie 2020, Ministerul Educației și Cercetării a transmis o Notă către unitățile de învățământ, prin care se recomandă o serie de măsuri care trebuie luate de către conducerile unitățile de învățământ. Din păcate, sunt directori care nu sunt conștienți de gravitatea situației și au luat decizia total neinspirată și periculoasă de a-i chema pe angajați la școală. Este o lipsă de responsabilitate totală a acestor inspectori și directori, în condițiile în care la nivel național sunt dispuse de către autorități măsuri drastice!

❗️Dacă elevii sunt protejați, ceea ce este un lucru lăudabil, FSLI consideră că și resursa umană trebuie să beneficieze de aceleași măsuri de protecție. Oricând există riscul ca un salariat să aducă în școală acest virus și să își infecteze și colegii.
FSLI solicită Ministerului Educației și Cercetării să ia această decizie imediat și ferm, prin care solicită inspectoratelor, respectiv conducerilor unităților de învățământ să nu mai aducă oamenii la școală, ci doar pe acei angajați de care este strictă nevoie pentru realizarea măsurilor de dezinfecție.

❗️FSLI solicită, de asemenea, Ministerului Educației și Cercetării să amâne toate acțiunile din calendarul concursului privind obținerea gradației de merit, având în vedere că, în conformitate cu prevederile acestui calendar, este nevoie de convocarea membrilor consiliului de administrație și a consiliilor profesorale, consilii care în anumite cazuri au peste 100 de cadre didactice în componență. Sunt încălcate astfel dispozițiile autorităților, iar Ministerul Educației și Cercetării trebuie să fie în acest moment radical în măsurile pe care le ia.

❗️Cerem totodată și amânarea etapelor privind mobilitatea personalui didactic de predare, respectiv restrângerea și pretranseferul, având în vedere că îndeplinirea criteriilor și condițiilor specifice implică și probe practice cu elevii, lucru imposibil de realizat.

✍️ „Avem solicitări și apeluri disperate din partea cadrelor didactice, dar și a celorlalți angajați din educație care ne cer să intervenim pentru că se simt puși în pericol, în aceste momente în care în România, de la o zi la alta, crește numărul celor infectați cu COVID -19. Este absurd să chemi zeci sau chiar peste o sută de persoane la școală, doar pentru că directorul unității de învățământ nu este în stare să înțeleagă proporțiile dezastrului pe care îl poate provoca. În mai multe sectoare de activitate, inclusiv la stat, a fost dispusă măsura prin care angajații vor lucra de la domiciliu sau își suspendă activitatea. Acestea sunt măsuri dure, dar obligatorii pentru a preveni raspândirea virusului. Cred cu tărie că protejarea oamenilor în fața acestui virus extrem de periculos, prin orice fel de măsuri, este de departea cea mai importantă! Ministerul Educației și Cercetării trebuie să aplice cu fermitatea aceste măsuri prin care să protejeze populația școlară, inclusiv angajații”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -