1. Imixtiunea generalizată

Sistemul educațional este victima imixtiunii generalizate. O vorbă din bătrâni ne spune că la fotbal, politică și educație se pricepe tot românul. Se vede cu ochiul liber cu ce rezultate. Practic, cu cât ești mai vocal, cu atât captezi atenția și ești mai băgat în seamă de cei cu putere de decizie. Din păcate, rețelele de socializare au făcut din toate nulitățile vedete, lideri de opinie. Nu contează că scrii „v-a pleka” important este să faci zgomot, public vei găsi cu siguranță.

Amestecul tuturor în politicile educaționale stă la baza a tot ceea ce este rău în sistemul de învățământ. De la miniștri ai Educației care nu puteau face acordul între subiect și predicat la președinți care și-au exprimat vădit ura față de profesori, de la vloggeri cu aer de cântăcioși la prezentatori tv specialiști în citit prompterul, cu toții își dau cu părerea cu o siguranță nemaiîntâlnită asupra învățământului. Unii dintre aceștia au fost în postura de a lua decizii.

Acești cerșetori de atenție au ajutat la distrugerea încrederii în sistemul educațional, cu sau fără voie. S-au specializat în a scoate la suprafață doar părțile negative și de a ignora tot ceea ce este pozitiv.

Contrar logicii

Contrar logicii, părerea celor care lucrează în mod real cu elevul este cea mai puțin importantă. Au prioritate tot felul de „specialiști” și lideri de opinie, politicieni, vloggeri etc. Situația este și mai dificilă atunci când însăși ministrul Educației încurajează datul cu părerea prin fel și fel de sondaje sau când pleacă urechea mai mult spre părinți și elevi, ignorând cadrele didactice. Din păcate, pentru multă vreme, MEC s-a ghidat după politica „fă zgomot și obosește-i, poate nu văd cum ascundem gunoiul sub preș”.

Victime

Fără pârghii reale să acționeze în privința elevilor/părinților problemă, deveniți ținta preferată a multor politruci, cu un salar umilitor, cadrele didactice încă mai rezistă. Ei nu par a conta în luarea deciziilor, cel mai des devin victimele colaterale ale unui război mediatic în care miniștrii își fac campanie pe seama lor. Din păcate, mulți s-au cam obișnuit în acest rol și au devenit lipsiți de reacție, chiar se mândresc cu spiritul lor de sacrificiu.

2. Bugetul

Așa de prioritar este sistemul educațional pentru România încât bugetul este mizer. Da, situația este valabilă chiar și sub un președinte care a fost cândva profesor. Nimeni, în tot acest zgomot, nu mai bagă de seamă că suntem pe ultimul loc în Europa la capitolul investiții în educație. Nu mai contează că profesorii sunt cei care investesc banii personali în buna funcționare a școlii, că nu li se decontează naveta, cursurile de perfecționare, că sunt discriminați comparativ cu alte categorii, asta în multe situații, că au devenit vaci de muls pentru cei care oferă cursuri de formare continuă.

P.S.

Chiar și cu puțini bani, dacă oamenii erau lăsați să își facă treaba, dacă li se dădeau pârghiile necesare, dacă ar fi existat predictibilitate, situația ar fi fost cu mult mai bună.

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici