Această practică anormală a cadrelor didactice a ajuns la urechea ministrului Educației

Trebuie citite

Una dintre soluții

Una dintre soluțiile pe care unele cadre didactice le-au identificat și folosit în numeroase situații atunci când a fost vorba despre abordarea lipsită de interes a unor elevi față de examenele naționale, este de a nu îi „îi băga în examen”. Practic, acestora nu li se definitivează situația școlară, rezultatul fiind incapacitatea de a fi înscriși la examen.

Asociația Human Catalyst consideră, într-o scrisoare adresată premierului și ministrului Educației Naționale că această practică de a nu permite elevilor nepregătiți să intre în examenele națioanle tinde a fi „un grav tip de excluziune practicat în școlile din România„.

Scrisoare deschisă

Redăm conținutul documentului.

SCRISOARE DESCHISĂ

14 mai 2018

Solicităm adoptarea urgentă a unor măsuri legale prin care să opriți „Fenomenul Brăila” – un grav tip de excluziune practicat în școlile din România

Organizațiile semnatare ale prezentului document, confirmă și semnalează unul dintre aspectele documentate în studiul cu titlul „IRSE: indicele de risc socio-educațional 2015-2017, fundament pentru politici bazate pe date” (analiza preliminară a datelor cantitative), realizat de Asociația Human Catalyst.

Conform acestei cercetări, există dovezi ce ne arată că nota medie pe școală / județ la evaluarea națională este ridicată artificial de o prezență redusă a elevilor de clasa a 8-a la testări – ca urmare a unei „selecții” impuse la nivel de clasă, management al școlii sau inspectorat școlar.

Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităților de învățământ din județul Brăila. Deși aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea națională a fost a doua cea mai mare din țară (7,29), după Municipiul București (7,35), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susținut evaluarea națională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3 procente față de anul școlar anterior.

Conform mărturiilor existente, această situație rezultă în urma unei practici abuzive la nivel de sistem educațional, prin care elevilor considerați slabi le este interzisă înscrierea la Evaluarea Națională pentru a nu „trage în jos” media pe școală/județ. În practică, am întâlnit astfel de cazuri în toată țara, cu preponderență în comunități sărace, marginalizate și/sau cu procent mare de romi. Important de precizat că „fenomenul Brăila” este practicat și la nivel de liceu, în cazul examenului de Bacalaureat.

Dat fiind că ne aflăm în perioada premergătoare evaluării naționale la clasa a 8-a și a examenului de Bacalaureat – când aceste practici se intensifică în școli – solicităm adoptarea de urgență a unor măsuri legale prin care să asigurați participarea elevilor absolvenți la examenele menționate conform legii și să descurajați, respectiv sancționați, responsabilii din educație (cadre didactice, directori, inspectori școlari) care împiedică accesul absolvenților la participarea la evaluări și pun presiune pe unii elevi, în mod profund abuziv, pentru a crea o imagine favorabilă falsă a școlii sau a județului și a promova o performanță fabricată prin astfel de mijloace.

Citește complet aici.

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -