Clarificări foarte importante privind certificatul de integritate comportamentală

Trebuie citite

Certificatul de integritate comportamentală

Certificatul de integritate comportamentală a intrat recent și brusc în atenția tuturor. Vă invităm să citiți cu mare atenție acest material dedicat și să îl distribuiți. Datorită importanței acestui subiect, este vital ca aceste informații să fie cunoscute de cât mai mulți. Subiectul a stârnit controverse puternice, nu le mai reluăm. Pe laclasă.ro găsiți toate materialele pe această temă

1. Pe 20 iulie a intrat în vigoare Legea nr. 118/2019 privind „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“ *, vezi legea aici. Acest act normativ stă la baza acestor noi cerințe. Așadar, legea este în vigoare și obligatorie;

2. Certificatul de integritate comportamentală este eliberat doar persoanelor fizice;

3. Documentul atestă lipsa înscrierilor în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea;

4. Conform legii, certificatul trebuie prezentat de toate persoanele care se regăsesc mai jos:

Instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile, ori care presupun examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligaţia de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi, prezentarea certificatului de integritate.

Așadar, sunt vizați medicii, cadrele didactice, asistenții sociali, preoții etc.

5. Certificatul trebuie prezentat de toți cei care se regăsesc mai sus, nu doar de către cei care se angajează în acest an;

6. Cerificatul se eliberează odată la 6 luni;

7. Pentru a primi această adeverință va trebui să completați o cerere tipizată disponibilă la unitatea de poliţie de la locul de naştere, domiciliu sau reşedinţă;

8. De la caz la caz, din momentul depunerii cererii până la ridicarea adeverinței, teoretic, este posibil să fie nevoie de câteva minute sau zile;

9. Ca orice document legal, acesta trebuie înregistrat la secretariatul unității de învățământ;

10. La eliberare, asigurați-vă că certificatul prezintă un număr de înregistrare;

11. Școlile au obligația de a modifica și completa cu prevederile Legii nr. 118/2019, Regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ și Regulamentul intern;

12. Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public;

13. Teoretic, cu acordul celor vizați și în numele acestora, unitățile de învățământ pot solicita eliberare acestui document.

OBS.

L E G E privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Sindicatele sar cu banii: asigurări complexe, ajutoare sociale și prime de sărbători

Sindicatele sar cu baniiSindicatele sar cu banii, iar avantajele membrilor de sindicat sunt din ce în ce mai numeroase....
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -