Știu doar să ceară
De la primul ministru la tot felul de demnitari și funcționari mărunți, cu toții cer cadrelor didactice sa lucreze online, să se „implice mai mult”, în fond, trebuie să își merite salariul. Vorbim, practic, de ceva vreme, de bulyng în toată regula. Avem de-a face cu un amatorism în stare pură, cu o rupere de realitate infernală, cu o ignorare pe față și cu tupeu a unor norme, reguli, legi. Ajungi să te întrebi, după o vreme, dacă legile mai sunt cunoscute de cei cu funcții de conducere, dacă mai contează acestea.
3 aspecte
Ei bine, niciunul dintre acești funcționari ai statului nu suflă o vorbă despre aceste trei aspecte:
- în acest moment, nu există o bază legislativă, reguli și proceduri clare menite să clarifice „predarea online”. La calcularea salariului, acest tip de muncă nu este băgat în seamă, intră la voluntariat, adică nu este remumerat. Nu putem spune că nu au avut timp. Să nu uităm, au trecut câteva săptămâni de la apariția situației, cu toate acestea MEC nu a clarificat nimic, doar așteaptă să vadă ce decizii iau alții prin Europa. Cu toții joacă după cum îi duce capul, nu știe stânga ce face dreapta, nu interesează pe nimeni legătura între idei, între măsurile care se dispun, semn clar al trebii făcute de mântuială. Forme fără fond, măsuri perfecte pe hârtie, în buna tradiție româneacă.
- Conform legii, munca de acasă se realizează în anumite condiții. Angajatorul, a se înțelege MEC, trebuie să ofere cadrelor didactice cele necesare desfășurării activității. Nu poți cere profesorilor să își folosească computerul personal, telefonul, tableta în folosul angajatorului. Companiile care au permis angajaților să lucreze de acasă, le-au oferit tot ce era necesar: telefon, tabletă, laptop, imprimantă, hârtie etc. Platformele tot aduse în discuție presupun existența unor dispozitive decente din punct de vedere al configurației, care să facă față unui efort prelungit. Oare câți profesori au laptop-uri sau telefoane performante, o conexiune bună la internet? În plus, cine plătește dacă acestea se strică? Știm cu toții, salariile mizere de până acum nu au permis cadrelor didactice să investească în aparatură. Să nu ne facem că nu vedem, mulți profesori abia au salariul pe care îi ia o infirmieră (2700 de lei).
Art. 109 . [contractul de muncă la domiciliu]
Codul Muncii
Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă şi conţine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:
a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului;
c) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.
- Nu poți obliga pe nimeni să își facă cont pe rețelele de socializare sau pe diverse platforme. Mulți profesori realizează lecții pe Facebook și au fost nevoiți să aducă colective întregi de elevi la categoria prieteni.
Rămâne întrebarea
Oare prea înalții de la Minister, deputatul Florin Roman, cel care a sugerat ca profesorii fără activitate să treacă în șomaj tehnic, își folosesc mașina personală, telefonul, laptopul, tableta, imprimanta proprie în scopul de a îndeplini sarcini de servici?