Persistă într-o gravă greșeală
Profesorii comit în prezent una dintre cele mai grave erori ce se poate lăsa cu urmări extrem de serioase. Chiar dacă legea și regulementele unităților de învățământ sunt de partea cadrelor didactice, acestea persistă inocent în ignoranță. Și, din câte se pare, nici faptul că majoritatea scandalurilor din sistem au avut drept bază respectiva eroare, nu îi determină pe angajații din educație să își reviziuiască atitudinea.
Nu ne explicăm
Nu ne explicăm, credeți-ne, tot încercăm de ceva vreme, de ce li se permite elevilor accesul cu telefoanele mobile și folosirea acestor dispozitive în timpul orelor. Dincolo de faptul că acestea reprezintă cea mai importantă sursă de distragere a atenției elevilor, telefoanele pot fi folosite pentru ceva complet ilegal, înregistrări pe ascuns. Cei care au urmărit cazul de aici și de aici au sesiszat cu ușurință că elevii stăteau bine mersi în timpul orei cu telefonul deschis. Practic, butonau fără nicio jenă, asta în cazul în care nu înregistrau.
Nu glumim
Aruncă o privire asupra acestui material (citește aici) în care îți sunt dezvăluite principalele metode și instrumente prin care elevii își înregistrează profesorii, asta fără acordul celor din urmă. Fii cu băgare de seamă, telefonul deja este demodat. De un real folos este și acest material care îți arată cum să descoperi eventualele clipuri video ori materiale publice în care ai putea fi inclus fără voia ta.
Îi întărîtă
Profesorii nu vor mai obține rezultatele scontate dacă îi lasă pe elevi cu telefonul pronit în timpoul orei de curs. Ba, mai mult, nu puțini sunt cei care vor căuta să prindă momentele de slăbiciune ale cadrelor didactice, să îi provoace în vederea unor reacții neașteptate. Scopul este unul simplu, să devină vedete pe seama cadrului didactic. Între noi fie vorba, este doar o chestiune de timp ca inevitabilul să se producă.
Există și situații în care părinții trimit elevii cu dispozitive de înregistrare asupra lor. Aceste scenarii se petrec cel mai mult la clasele primare.
Legea este de partea profesorilor
Legea permite folosirea telefoanelor mobile doar în timpul pauzelor. În timpul orelor, acestea sunt complet interzise. Practic, elevii trebuie să le închidă și să le depoziteze într-un spațiu special amenajat. Oare câți profesori impun respectarea acestor prevederi care îi ajută?
Așadar, ora de curs nu poate fi înregistrată de nimeni fără acordul directorului instituției de învățământ sau a cadrului didactic. Mai nou, dacă imaginile vor fi folosite în scopuri externe, este necesar și acordul scris al părinților elevilor.
Cu toate acestea
Chiar dacă legea este de partea cadrelor didacctice, interzicând înregistrarea orei fără consimțământ, care credeți că va fi reacția opiniei publice dacă respectiva înregistrare surprinde un moment prost din partea profesorului? Credeți că se va mai ține cont de faptul că imaginile au fost înregistrate ilegal? Nici vorbă.