Profesorii sunt cei ce formează viitorul elevilor sau elevii formează viitorul profesorilor?

Trebuie citite

Opinie

Tot mai desele modificări din sistem au întins nervii cadrelor didactice la maxim. Pe unul din numeroasele grupuri Facebook dedicate cadrelor didactice, a fost pusă una dintre cele mai interesante întrebări din această perioadă:

„Profesorii sunt cei ce formează viitorul elevilor sau elevii formează viitorul profesorilor?”

Vă invităm să citiți postarea unui cadru didactic nemulțumit de recentele evoluții din sistem și să vă exprimați opinia.

Observații

Menționăm că au fost realizate unele corecturi și au fost puse diacritice, făra ca sensul propozițiilor să fie modificat. De asemenea, din dorința de a-i proteja identitatea, atât numele celui care și-a exprimat punctul de vedere cât și grupul în care acest comentariu a fost postat, nu vor fi făcute publice. Mulțumim pentru înțelegere.

Profesorii sunt slugile elevilor și ale părinților.
Profesorii sunt obligați să suporte mofturile, jignirile, violențele verbale, chiar și fizice, amenințări etc. din partea lor.
Atât elevii cât și părinții au numai drepturi, dar nu au obligații. Profesorul, nici măcar puterea să se apere nu mai are.
Mai mult, părinții au puterea de a decide anumite schimbări, regulamente de ordine interioară ale instituției de învățământ etc.
Domnul … ce conduce Ministerul Educației a uitat de unde a plecat.
Cândva …. avea o viziune asupra situației din învățământ (în perioada în care era profesor).
Azi, nu mai are acea viziune….. și parcă face totul pe dos.
Profesorii sunt cei ce formează viitorul elevilor sau elevii formează viitorul profesorilor????

Încă o reacție

Într-un articol anterior, pe aceeași temă, am preluat un alt comentariu venit din partea unui cadru didactic care lucrează în UK. Vă invităm să citiți: Punct de vedere: ”De acum înainte experții în educație sunt părinții”

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Prima de carieră didactică: Ce poți cumpăra pentru a nu fi obligat să returnezi banii

Prima de carieră didacticăÎn România, prima de carieră didactică, cu o valoare nominală de 1.500 de lei, poate fi...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -