Titularizare 2019: modificare importantă

Trebuie citite

Neconstituțional

Articolul 253 din LEN a fost declarat neconstituțional. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 676/3.VIII.2018. Decizia CCR vine ca urmare a sesizării acestei instituții de către președintele României, domnul Klaus Iohannis. Din acest motiv, conform unor surse, guvernul va încerca soluționarea problemei printr-o ordonanță de urgență. Titularizarea din 2019 bate la ușă, urgența rezolvării acestei probleme este evidentă.

253

Articolul 253 oferea posibilitatea titularizării în sistem acelor candidați care au obţinut nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani

Cadrele didactice calificate, care au obţinut nota/media de cel puţin 7 la un concurs naţional unic de titularizare în învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în şedinţă publică organizată de inspectoratul şcolar, pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) şi are viabilitate.

Argumentele CCR

Argumentele CCR sunt clare. Conform instituției, prevederile articolului 253 încalcă Constituția României prin faptul că generează discriminare. Practic, s-a permis o modalitate paralelă de acces la statutul de titular și s-a generat confuzie în sistemul educațional. Întreaga decizie poate fi consultată aici.

Având în vedere variantele redacționale anterior redate, Curtea constată că toate acestea reiau soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul național unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcția de cadru didactic titular.
39.
Or, în jurisprudenţa sa, [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2015, par.26], Curtea a reţinut că legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat şi efectele erga omnesale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, Curtea a constatat că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa sa circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; de aceea, Curtea reţinut că, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art.147 alin.(4).
40.
În aceste condiții, având în vedere similitudinea de situaţii, respectiv reluarea într-o altă variantă redacţională a unei soluţii legislative neconstituţionale, Curtea constată că sunt încălcate prevederile constituționale ale art.147 alin.(1) și (4), prin raportare la art.1 alin.(5) și art.16 alin.(1). Prin urmare, legiuitorul are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art.253 alin.(1)din Legea 19nr.1/2011 [a se vedea mutatis mutandisDecizia nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 4 mai 2018, par.94].
Titularizare 2019: modificare importantă
https://xn--laclas-n0a.ro/eveniment/titularizare-2019-modificare-importanta/Având în vedere variantele redacționale anterior redate, Curtea constată că toate acestea reiau soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională într-o altă formulare. Astfel, într-o formă sau alta, toate aceste prevederi legale reglementează titularizarea unor cadre didactice care nu au promovat concursul național unic de titularizare, creând o modalitate paralelă de acces la funcția de cadru didactic titular.
39.
Or, în jurisprudenţa sa, [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2015, par.26], Curtea a reţinut că legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat şi efectele erga omnesale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, Curtea a constatat că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa sa circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; de aceea, Curtea reţinut că, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art.147 alin.(4).
40.
În aceste condiții, având în vedere similitudinea de situaţii, respectiv reluarea într-o altă variantă redacţională a unei soluţii legislative neconstituţionale, Curtea constată că sunt încălcate prevederile constituționale ale art.147 alin.(1) și (4), prin raportare la art.1 alin.(5) și art.16 alin.(1). Prin urmare, legiuitorul are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art.253 alin.(1)din Legea 19nr.1/2011 [a se vedea mutatis mutandisDecizia nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 4 mai 2018, par.94].

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Îți poți deconta 500 de lei pentru o cheltuială frecvent întâlnită în rândul celor care lucrează în educație

Îți poți deconta 500Îți poți deconta 500 de lei conform Ordonanței de Urgență nr. 53 din 23 mai 2024...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -