Politicul, principalul vinovat
Este clar că lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Bani în educație s-au tot băgat, doar că, de cele mai multe ori, au fost sifonați de găști de politicieni. Problemele au fost mușamalizate ani de-a rândul, politizarea a anchilozat sistemul, iar școlile au devenit rapid un focar de infecție, un spațiu al umilinței și al încălcării unor drepturi elementare. Poate această epidemie îi va trezi la realitate pe dinozaurii care conduc sistemul educațional românesc, pe sforarii din spatele guvernelor, pe guvernanții și politrucii de prin partide, poate vor realiza că în joc este acum însăși viața.
Ce ar trebui să se schimbe
La fel de clar este și faptul că amenințarea virusului nu va dispărea peste noapte. Cum nu te poți juca tot timpul cu închisul și redeschisul școlilor, ar trebui luate o serie de măsuri de urgență. Așadar, ce ar trebui să se schimbe de acum înainte?
- Școlile au fost date pe mâna autorităților locale. În multe cazuri, acestea nu au niciun interes să investească real în educație. Practica closetelor de miliarde, a școlilor închise imediat după renovare, trebuie să înceteze, iar cei care au sifonat banii trebuie pedepsiți exemplar. Practic, ce poți să ceri de la primari, care, de multe ori, în mediul rural, abia dacă au studii medii? Situația a convenit de minune și ministerului Educației, cele 2 tabere își aruncă fiecare pisica una în ograda celeilalte de fiecare dată când se petrece ceva grav, mimând rezolvarea problemelor.
- Politica nu mai are ce căuta în școală. Directorii, cu toții, trebuie să dea un examen serios, nu în bătaie de joc, iar intratul în învățământ pe ușa din dos nu mai trebuie permis.
- Elevi mai puțini în clase. Despre ce distanțare socială vorbim în clase supra aglomerate? De la elevi la profesori, cu toții sunt în pericol, respiră același aer, ating aceleași lucruri și transmit bolile mai departe.
- Digitalizarea ar trebui să fie unul dintre pricipalele obiective. Totul ar trebui să treacă în format electronic, cărți, manuale, hărți, fișe de lucru, catalog etc. Cu toții trebuie să primească tablete, ar trebui achiziționate softuri și aplicații digitale, construite platforme educaționale, dar nu de către profesori, pe banii lor. Digitalizarea trebuie să cuprindă neapărat și existența unui catalog online pe care părinții să îl poată viziona în orice moment. Ar fi mai puține note mici și mult mai puțin chiul, elevii ar fi mai responsabili. În plus, dacă la un anumit număr de absențe elevul ar pierde alocația, interesul pentru școală ar crește rapid.
- Igienă strictă trebuie să devină obligatorie. Se știe că hârtia igienică lipsește din toaletele care, de cel mai multe ori duhnesc de curate ce sunt. Fiecare clasă trebuie să dispună de dispozitive de dezinfectat, iar personalul care asigură curățenia trebuie să își facă treaba, nu cu apă chioară, ci cu substanțe adevărate.
- Disciplina strictă trebuie să devină un obiectiv național. Cum putem asigura respectarea regulilor? Simplu, impunând disciplina strictă și un sistem de pedepse celor care se cred deasupra tuturor. De la detenția de la sfârșitul orelor până la amendarea celor care își bat joc de ordine și reguli sau provoacă daune. Golăneala nu mai trebuie permisă în spațiul școlii. Munca în folosul comunității ar fi o altă modalitate de a-i liniști pe șmecherași.
- Monitorizarea video și audio, cu excepția sălilor de clasă, ar trebui asigurată la toate unitățile de învățământ, pentru spații interioare și exterioare. Părinții trebuie să aibă acces la sistemul de monitorizare pentru a vedea modul în care se comportă odraslele.
- Siguranță sporită asigurată de agenți de securitate care să se afle permanent în incinta unității de învățământ. Nu este rolul profesorilor să se joace de-a paznicii. Prezența poliției locale , a jandarmeriei sau a poliției naționale trebuie să fie obligatorie și neanunțată.
- Un sistem de acces pe bază de cartele trebuie să existe în orice unitate de învățământ, atât pentru elevi cât și profesori. În școli nu ar mai trebui să intre nimeni fără a fi înregistrat. Cartelele de acces ar trebui să fie obligatorii pentru orice persoană care lucrează în mediul școlar.