Munca nu va fi plătită
Din dorința de a face economii la buget, mai marii din Ministerul Educației iau decizii revoltătoare, din birourile lor călduțe. Distinșii responsabili de pe la minister, plătiți cu bani grei pentru bunul mers al educației, din pix, peste noapte, aduc haos și nedreptate acolo unde lucrurile erau cât de cât funcționale și corecte. Aceștia deschid un front ce riscă să bage educația în criză. Dacă distinșii în cauză nu ridică un pai de jos fără a fi plătiți cu bani grei, ori fără a beneficia de alte avantaje, cu totul alta pare a sta situația în cazul celor de jos.
Nu sunt bani
Nu a existat voința politică a rezolvării problemei bugetului, fapt care a determinat o serie de măgării din partea guvernanților. Despre o astfel de mizerie o să citiți în cele ce urmează.
S-a vehiculat în această perioadă faptul că nu sunt bani pentru plata salariilor. Salariile din educație, știm bine, cu toate „măririle” aplicate, sunt în continuare mizere. Flagrant este ca, până în prezent, problema economisirii nu s-a pus prin la alte domenii, doar în educație. Nu am auzit să nu fie bani pentru parlamentari, pensii speciale, ori pentru trântorii de prin fel și fel de agenții guvernamentale, care s-au specializat în tăiat frunze la câini etc.
Pe șestache
Mai nou, pe șestache, fostul ministru al Educației a luat o decizie profund nedreaptă, irațională și care riscă să bage școlile în haos. OMEN Nr. 4165 din 24.07.2018 reimpune voluntariatul obligatoriu în educație, desigur, pentru cei de jos. Bravo, națiune!
Voluntariatul obligatoriu
Având numeroase surse de inspirație din epoca de tristă amintire de dinainte de 1989, ministrul Educației impune voluntariatul obligatoriu. Mai nou, cadrele didactice care își suplinesc colegii aflați în incapacitate de muncă – concedii medicale – riscă să nu li se plătească efortul depus. De fapt, cine își va permite să-i oblige pe profesori să-i suplinească gratuit pe colegii aflați în concediu medical? Unde se va ajunge?
Practic
Tot ce înseamnă suplinirea pentru concediile medicale de până la 3 zile se va realiza pe baza principiului învoirii colegiale. Cu alte cuvinte, dacă profesorul X intră în concediu medical pentru 3 zile, orele acestuia vor fi suplinite de colegi, fără ca aceștia să fie plătiți. Să vezi de acum încolo înghesuială la muncă neplătită. În cazul suplinirii unor concedii mai lungi de 3 zile, cei care vor ține orele vor fi renumerați.
Art. 7 (4) În situația în care un cadru didactic nu poate presta orele de activitate didactică, acestea pot fi susținute prin suplinire colegială, fără plată, pe o perioadă de cel mult 3 (trei) zile lucrătoare de alte cadre didactice din unitatea de învățământ respectivă. În cazul în care cadrul didactic nu poate susține activitatea didactică mai mult de trei 3 (zile) lucrătoare, pe posturile didactice de predare, catedre temporar vacanțe […]
Oare ministrul tot neplătit lucrează?
Trăim vremuri în care statul face orice posibil pentru a disprețui și descuraja munca. Asta este clar, recenta decizie a ministrului este un exemplu grăitor. Nu numai că încalcă normele de bun simț, de a recompensa efortul cuiva, dar este și profund nedreptă. Nu știu în ce domeniu din sectorul privat sau de stat, muncești neplătit.