Dascălilor li se cere mult, și pe bună dreptate. Însă, pentru a-și îndeplini rolul și vocația, ei au nevoie de un parcurs de carieră flexibil, motivant și atrăgător, bazat pe o selecție și evaluări riguroase, dar și pe sprijin efectiv. Degeaba creștem salariile dacă nu reevaluăm ce ar trebui să facă un profesor şi ce face efectiv în așa fel încât să reducem odată mormanul de hârtii care ascund realitatea și să creștem valoarea adăugată la clasă.
Aceste probleme există de ani și ani. Se tot discută, se tot fac planuri, dar până în clipa de față nu s-au găsit modalități eficiente. Când vorbesc cu dascăli dedicați și îmi spun că parcă e din ce în ce mai rău. Decât să se pregătească pentru clasă, decât să pregătească materiale interesante, pregătesc noi, și noi, și noi hârtii, statistici, teancuri, și teancuri, veșnice ședințe la care se adună hârtii, în loc să se creeze noi metode și idei bune pentru școală.
Majoritatea dascălilor sunt foarte enervați în ziua de astăzi că merg la școală, li se cer tot felul de verzi și uscate, prostii peste prostii, în loc să îi lași să își vadă de treabă și de lecții. Deci sistemul în interior trebuie bine organizat. Și atunci deja ne apropiem de ceva care poate să funcționeze fiindcă niciunui dascăl nu îi place să meargă la școală și să aibă impresia că sistemul își bate joc de el. El vrea să fie respectat nu numai în societate, vrea să aibă și un sistem care îl respectă, care îl ajută prin formare continuă, care îl ajută punându-i la dispoziție materiale didactice, posibilități. De exemplu, un profesor de fizică cum am fost eu, se simte mai bine dacă merge într-o școală unde există un laborator de fizică și este dotat și cu altceva decât două sârme. Deci contează și dotarea materială și atunci deja ajungem cam la ce am descris în proiectul nostru că îi trebuie unui dascăl ca să își facă treaba.