Hai în familie!

Alătură-te comunității La Clasă 💬

Fii parte din cea mai activă comunitate de profesori din România!

👉 Intră în Grupul La Clasă — peste 25.000 de membri care împărtășesc idei, resurse și experiențe din școală.

👍 Urmărește și pagina noastră de Facebook — peste 16.000 de profesori conectați prin noutăți, articole și inspirație zilnică.

TE INTERESEAZĂ

― Advertisement ―

AcasăEvenimentCe diferență! Ministrul Educației din Moldova cere dialog despre bunăstarea profesorilor după...

Ce diferență! Ministrul Educației din Moldova cere dialog despre bunăstarea profesorilor după o tragedie. În România, Daniel David se face că plouă

O tragedie care deschide o discuție necesară

Ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, a lansat un apel public la reflecție după moartea prematură a lui Sergiu Opaeț, directorul Gimnaziului „Ion Creangă” din Teleșeu, Orhei. Tânărul de 35 de ani a decedat pe 26 octombrie, lăsând în urmă un mesaj tulburător despre oboseala și presiunea resimțită în sistemul educațional.

Despre starea de bine a profesorilor

Într-o postare din 27 octombrie, Perciun a subliniat că „arderea profesională din educație este o problemă reală și adesea ignorată”. Ministrul a recunoscut eforturile de debirocratizare și atragere a tinerilor profesori, dar a insistat că trebuie discutat deschis despre supraaglomerarea claselorîncărcarea didactică și educația incluzivă reală.

Decesul lui Sergiu este o tragedie.
A fost un director profund implicat în viața școlii, un om care a pus mereu binele comunității înaintea propriei sănătăți. Pierderea lui ne obligă să vorbim deschis despre o problemă reală și adesea ignorată – arderea profesională din sistemul educațional.
În ultimii ani, am făcut pași importanți spre debirocratizare, atragerea tinerilor specialiști și echilibrarea încărcării didactice, dar este clar că trebuie să mergem mai departe.
E momentul să deschidem public o discuție sinceră despre starea de bine a profesorilor, supraaglomerarea claselor și implementarea reală a educației incluzive.
Condoleanțe mamei și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit.

Contrastul cu România

Declarațiile lui Dan Perciun contrastează puternic cu atitudinea jenantă a ministrului Educației din România, care, în loc să manifeste empatie față de profesori, adoptă adesea un discurs defensiv, mincinos și autoritar, minimizând problemele din sistem. În timp ce omologul său din Moldova vorbește despre bunăstarea cadrelor didactice și nevoia unui dialog sincer, în România, discursul oficial rămâne centrat pe exigență și control, nu pe sprijin și echilibru.

Această diferență de ton arată cât de mult contează umanitatea și respectul în conducerea unui sistem educațional aflat sub presiune.

O tragedie

Pe 26 octombrie, Sergiu Opaeț, directorul Gimnaziului „Ion Creangă” din satul Teleșeu, raionul Orhei, a murit la doar 35 de ani, în urma unor probleme de sănătate. Cu puțin timp înainte, postase un mesaj tulburător despre oboselerea și presiunea din sistemul educațional:

M-au ajuns masteratele, recalificările și directorii le și dorința de a fi bun în toate. Știți ce… i-a mai duceți-vă voi dracului cei cu perfecțiunea ca în 5 minute te uită toți, iar tu într-un final lupți pentru 5 minute de din viața!

RECENTE