Profesorii după 25 de ani la catedră
Lăsăm deoparte discursurile despre „importanța educației” și „respectul pentru profesorii” țării. Ne uităm doar la cifre — la ce spune statul când nu mai vorbește, ci scrie legi.
Un profesor cu gradul I și peste 25 de ani de catedră: coeficient 2,38. Un consilier sau expert superior: 2,80. Un șef de serviciu: 4,35. Un director: 4,95. Un director general: 5,50. Un secretar general: 6,00.
Un profesor cu un sfert de secol de meserie e plătit sub un funcționar care poate n-a stat niciodată în fața a 30 de copii. Nu e o eroare, este alegerea deliberată a unor politicieni care vor rezultate de la profesorii în timp ce îi țin la limita sărăciei. De ce această alegere a statului? Cineva a decis că locul profesorului e acolo, jos.
Facultate. Definitivat. Gradul II. Gradul I. Inspecții. Formare continuă obligatorie, an de an. Mii de ore în clasă. Rezultat: coeficient 2,38.
Nu e despre bani
Vorbim despre cât de puțin valorează, în ochii statului, omul care i-a format pe toți ceilalți.
Pentru că profesorul e singura profesie prin mâinile căreia trec toate celelalte. Avocatul care câștigă azi de trei ori cât profesorul lui a avut un profesor. La fel medicul. La fel directorul general cu 5,50 — a fost cândva un puști care nu știa tabla înmulțirii, până l-a învățat un profesor.
Elevii de ieri au ajuns șefii de azi. Iar șefii de azi le plătesc foștilor profesori mai puțin decât își plătesc secretarele. Nu-i o glumă. E grila oficială gândită de foștii elevi ai profesorului.
I se cere totul. I se dă atât.
Profesorului i se cere, cu japca, ce nu i se cere aproape nimănui altcuiva: studii superioare, formare continuă permanentă, curriculum nou, digitalizare, inteligență artificială — să nu se oprească niciodată din învățat, exact ca un medic. Doar că medicul știe pentru ce nu doarme noaptea. Profesorul află abia la salariu. Și apoi ne mirăm că fugim de meseria asta ca dracu’ de tămâie.
O viață am
Pune-te în locul unui absolvent de facultate. Se uită la grila asta și face un calcul simplu: o viață am. Aleg o meserie unde experiența îmi construiește o viață decentă, sau intru la catedră, unde știu din prima zi plafonul — 2,38, peste 25 de ani de sacrificiu? Nu este o alegere grea pentru tânărul absolvet.
Vocația te aduce în fața clasei. Vocația nu-ți plătește chiria.
Ce spune, de fapt, o grilă de salarizare
O grilă de salarizare nu e un tabel cu cifre puse la întâmplare. E un mesaj despre pe cine vrei să atragi și pe cine vrei să ții. Iar mesajul trimis azi oricărui tânăr sună așa:
„Dacă ai o viață de construit, nu o construi la catedră.”
Nu profesorii trebuie să explice de ce vor mai mult. Statul trebuie să explice de ce 25 de ani de studii și formare continuă valorează mai puțin decât un post de conducere ocupat, uneori, de oameni fără nicio oră petrecută în clasă.
Plată cu vocație
Profesorii nu cer să fie puși deasupra tuturor. Cer doar să nu mai fie așezați sub aproape toată lumea. Iar dacă asta e noua definiție a respectului pentru educație în România, hai s-o spunem pe nume, fără eufemisme: plată cu vocație.
