Deranj mare pentru ministrul Educației
Pentru David, deranjul nu vine din mizeria din școli, din salariile rușinos de mici sau din măsurile sale iresponsabile impuse peste noapte, ci din tonul protestatarilor. Practic, profesorii nu au fost suficient de „eleganți” când au strigat că nu mai pot.
Eu n-am avut o problemă începând cu luna iulie, că am văzut proteste din zona educației față de măsurile fiscal-bugetare. Era absolut normal ca oamenii să protesteze, să fie nemulțumiți. Ce nu mi-a plăcut? Cum s-au făcut aceste proteste, forma și conținuturile pe care le-am văzut în aceste proteste, fiindcă de la zona educației aștepți altceva. Adică, mă aștept într-un fel să protesteze un profesor chiar când este în stradă, să aibă grijă ce spune, copiii îl văd la televizor și după aceea la clasă
Podcastul „În banca din spate” al elevilor de la Centrul de Jurnalism al Liceului „Danubius”
Copiii, folosiți ca scut moral
În lipsa unei „metodici a protestului didactic”, sau a unui curs de „estetică a protestului”, domnul ministru, manipulator rafinat, îi bagă pe elevi la înaintare, mimând „grija pentru aceștia”. Ba mai mult, David îi acuză indirect pe profesori că ar fi un exemplu negativ pentru elevi datorită modul în care s-au revoltat.
„Ar trebui să aibă grijă ce spune când protestează în stradă, pentru că îl văd copiii la televizor și după aceea la clasă”, a spus Daniel David.
Ce putem spune despre un ministru care se ascunde după elevi atunci când nu mai are argumente?
Are domnul ministru bun-simț?
Greu de spus. Nu cred că a existat vreo apariție publică în care Daniel David să nu arunce săgeți către corpul profesoral. În toate deciziile luate, i-a ignorat pe cei implicați direct. A intrat cu cizmele pline de noroi în școli și peste cei care încă le țin în picioare, demonstrând, prin atitudinea sa, dispreț, aroganță și lipsă de empatie. Iar acum, după ce a tăiat, a blocat și a ignorat, cere… eleganță de la cei pe care îi umilește.
Protest cu flori și poezii?
Protestele profesorilor au fost mai mult decât civilizate — aproape elegante, dacă ne gândim la dezastrul produs de acest ministru. Dar se pare că domnul ministru și-ar fi dorit altceva: ca profesorii să vină la minister cu flori și zâmbete, să-și exprime nemulțumirea în șoaptă, eventual să-și ceară scuze pentru deranj.
Ei bine, domnule ministru, asta nu se poate. Când ești împins la marginea umilinței, nu te mai gândești la coregrafia indignării.
Cenzura, în haine elegante
Revenind la mesaj, pe românește, profesorilor li s-a transmis clar: „aveți grijă ce spuneți”. Sau, mai direct, un clasic de manual dictatorial: „ciocu’ mic și joc de gleznă”. Visul umed al oricărui regim care se teme de adevăr.
Lecția pe care o dau profesorii
Domnule ministru, în cazul în care nu știați, un protest, prin definiție, nu e un seminar de comunicare nonviolentă. E expresia unei frustrări acumulate, a unei nedreptăți care a ajuns la saturație. Profesorii care strigă în stradă nu mai sunt la catedră. Iar copiii care îi „văd la televizor” pot învăța o lecție mai importantă decât orice învățătură din manuale: că demnitatea nu înseamnă doar politețe, ci și curaj.
Copiii îi văd, într-adevăr, pe profesori. Îi văd epuizați, descurajați, îngropați în birocrație și lipsă de respect. Și poate că din această imagine vor învăța ceva esențial: că demnitatea se apără, nu se cere frumos. Asta e, de fapt, adevărata lecție civică pe care o dau profesorii. Nu una de etichetă, ci una de rezistență și curaj.
Ați înțeles, domnule psiholog?
Profesorii nu sunt decoruri morale. Sunt oameni obosiți, flămânzi, sufocați de hârtii, cu credite și copii acasă, plătiți cu sume în derâdere. Să ne spună domnul ministru cu cât este plătită o menajeră pe oră? Este o situație de bun simt?
Dar da, domnule ministru, aveți dreptate: important e să nu ridice vocea. Să sufere cu stil.
P.S.
Și da, domnule ministru, elevii se uită — dar nu la pancartele profesorilor. Se uită la dumneavoastră: la aroganța, incoerența și disprețul cu care tratați oamenii de la care pretindeți eleganță.
Profesorii nu trebuie să-și cenzureze vocea. Ministrul trebuie să-și cenzureze cinismul. Nu e rolul lor să sufere cu grație, ci al statului să nu-i împingă să sufere deloc.
