Prima de carieră didactică: când intră banii în 2025
Ministrul Educației, Daniel David, după cum ai citit aici, a anunțat că România a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a folosi fonduri europene în vederea acordării primei de carieră didactică. Declarația a fost făcută miercuri, 29 octombrie, în timpul unui LIVE pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.
„Zilele trecute am primit aprobarea Comisiei pentru a folosi fondurile europene în acest sens. Odată ce avem această aprobare, începem demersurile interne”, a spus ministrul.
Dar când vin banii?
Deși vestea e pozitivă, ministrul nu a precizat când vor fi virați banii și nici în ce condiții vor fi acordate primele. Cu alte cuvinte, avem aprobarea, dar nu și un calendar. Iar după un an de blocaje și confuzii, lipsa de transparență ridică semne de întrebare. Așadar, tradiția românismelor continuă la nivel înalt.
Anunțuri fără explicații
Reamintim că, în 2025, primele au fost suspendate pentru că nu au fost acceptate la finanțare din fonduri europene. Acum, deși obstacolul european pare depășit, comunicarea oficială rămâne la fel de opacă. Niciun document public, niciun termen, niciun plan.
Concluzie: aprobarea există, claritatea lipsește
Ministerul Educației marchează o victorie birocratică, dar ratează esențialul – explicarea clară a pașilor următori. Deocamdată, prima de carieră rămâne tot o „primă de așteptare”.

