Veniturile din septembrie vor fi mai mari pentru cadrele didactice

Trebuie citite

Doar în septembrie

În septembrie, odată cu lichidarea pe luna august, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2022 și a normelor de aplicare recent publicate în Monitorul Oficial al României, veniturile cadrelor didactice vor fi mai mari. Nu, nu este vorba despre vreun act de mărinimie din partea guvernanților, ci de o reparație obținută de sindicatele care activează în sistemul educațional. Încă ceva, aceste venituri vor fi mai mari doar în cazul lunii septembrie, asta dacă ne referim la acest an.

5%

Aceste sume se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 48/2022 privind plata diferentelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din invatamantul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, astfel:


a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de
urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe
de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.

Cine are de primit bani

De acești bani beneficiază personalul didactic încadrat în învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum și didactic auxiliar încadrat la bibliotecile centrale universitare, care nu au beneficiat de calcularea corectă, pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021, a drepturilor următoare:

  • indemnizaţia pentru învăţământ special;
  • gradația de merit;
  • indemnizația pentru dirigenție;
  • sporul pentru învățământ simultan
  • la toate acestea se adaugă tranșele de vechime în sistem.

Toate aceste drepturi nu au mai fost plătite corect ca urmare a unor modificări legislative care au dus la înghețarea valorii acestora.

Pensionari și nu numai

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică şi personalului didactic din învăţământul preuniversitar și universitar de stat salarizat în sistem de plată cu ora, precum și personalului didactic pensionat.

Se ține cont de inflație

Diferenţele salariale a căror plată se face eşalonat, conform prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Îți poți deconta 500 de lei pentru o cheltuială frecvent întâlnită în rândul celor care lucrează în educație

Îți poți deconta 500Îți poți deconta 500 de lei conform Ordonanței de Urgență nr. 53 din 23 mai 2024...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -