În pregătire
Se află în stadiu de vot o lege (vezi aici) care, prin consecințele sale, va duce la concedierea a numeroși profesori. Câți? Nu se cunoaște deoarece parlamentarii noștri nu au făcut un studiu de impact. Știm cum se adoptă hotărârile pe la noi, pe nimeni nu interesează consecințele.
Foarte interesant
Interesant de remarcat este faptul că propunerea legislativă despre care o să citiți în cele ce urmează a fost inițiată de Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației și semnată de Ecaterina a IV-a (Ecaterina Androinescu). Așadar, un fost sindicalist și un fost ministru se susțin reciproc pentru a reduce numărul cadrelor didactice.
Mărirea salariilor
După cum probabil ați bănuit, micuța mărire a salariilor de până acum va duce la restructurări care vizează și învățământul. Nu este pentru prima dată când guvernanții se plâng de creșterea costurilor odată cu măririle salariale. Soluția, aplicată și până acum, a constat în reducerea numărului de profesori. Măsurile au fost diverse, rezultatul același.
Se reduce numărul orelor
Prin inițiativa legislativă susținută de 39 de senatori, inclusiv Ecaterina Andronescu, se urmărește reducerea numărului de ore la ciclul gimnazial. Practic, se merge până la tăierea a 9 ore pe săptămână la gimnaziu. Chiar și de la clasa pregătitoare dispar 2 ore. Prin urmare, această reducere a numărului de ore va determina ca și consecință, rămânerea pe drumuri a numeroși profesori.
Schimbări
Am sintetizat mai jos modificările apărute. Calculele, le faceți dumneavoastră.
În prezent:
- elevii clasei pregătitoare învață 19-20 de ore pe săptămână, cu maximum un opțional, minimum 20 – maximum 21 de ore la clasele I, a II-a și a III-a, iar în ultima clasă de învățământ primar, elevii au minim 21 de ore și maximum 22 de ore la clasa a IV-a.
- elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.
În viitor:
- Numărul mediu de ore la clasele I-IV va fi de 20
- Numărul mediu de ore acordate claselor de gimnaziu va fi e 25