Nu mai sunt probleme de rezolvat?
Pe considerentul că s-au rezolvat toate problemele din școală, mai marii ISJ Brașov, au venit cu o propunere care va naște controverese. Conform cotidianului Bună Ziua Brașov, inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, Ariana Bucur, a propus introducerea de camere de luat vederi în sălile de clasă. Acestea vor înregistra audio și video toată activitatea de la orele de curs și din pauze.
În prezent
În prezent, după cum am relatat aici, înregistrarea audio-video a orelor de curs este interzisă prin lege. Înregistrarea neautorizată a orelor de către elevi sau părinți poate fi mai ușor indentificată lecturând acest material.
Părți cu semnul „?”
- Sumele necesare achiziționării aparaturii de înregistrare și stocare, cele necesare asigurării mentenanței, sunt foarte mari. Ar fi o adevărată afacere pentru firmele care ar oferi astfel de produse și servicii de mentenanță.
- În condițiile în care foarte multe școli nu sunt dotate cu O toaletă interioară ori cu hârtie igienică și săpun, investiția în camere, servere și personal calificat care să monitorizeze aceste înregistrări, pare a fi excentrică. Am pune, oare pentru a câta oară, căruța înaintea boilor.
- Pot apărea situații extrem de complicate care vizează securitatea înregistrărilor video. Dacă acestea apar în spațiul public fără acordul celor vizați? Cine garantează siguranța acestor date?
- La ce vor folosi camerele dacă legile din prezent sunt făcute ca să descurajeze aplicarea liniștii și disciplinei. Acestea nu îi apără pe profesori și nici pe elevi de alți elevi care crează probleme. Să fim serioși, elevii, cei mai mulți sunt minori, legea nu îi prea atinge.
Părți bune
Am găsit și câteva avantaje.
- se poate vedea prezența elevilor și a profesorilor, gradul acestora de implicare
- directorul poate face asistențe la oră fără să fie prezent. Practic, ar surprinde perfect atmosfera reală din clasă.
- cei care manifestă indisciplină ori sunt indecenți pot fi mai ușor de dovedit
- pot fi sesizate abuzurile
- în fața camerelor, cei mai mulți elevi vor manifesta un comportament mai cenzurat.
Sondaj
Părerea ta contează. Te invităm să răspunzi acestui sondaj de opinie.
[poll id=”3″]