Miercuri, 19 ianuarie 2022, cadrele didactice vor înceta lucrul în întreaga țară. Va fi grevă

Trebuie citite

Miercuri, 19 ianuarie 2022

Miercuri, 19 ianuarie 2022, membrii de sindicat afiliați la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” vor înceta lucrul. Anunțul a fost făcut public într-un comunicat publicat pe site-urile celor două federații sindicale din învățământ.

Ce se solicită

Sindicaliștii au un număr de șase solicitări.

1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

COMUNICAT

Preluăm comunicatul comun al FSE „Spiru Haret” și FSLI.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea GREVEI DE AVERTISMENT miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și inistituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00.

Protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru:

1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

Menționăm că aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Acesta a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații.

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -