Marius Nistor, mesaj de ultim moment pentru profesorii greviști

Trebuie citite

Bună dimineața!

Astăzi este o zi importantă pentru noi. Ziua adevărului! Ziua în care vom afla ce valoare are semnătura pusă pe un referendum și cât de reale sunt nemulțumirile noastre. Este totodată o zi a curajului și a solidarității. Putem arăta că avem și noi aceste calități pe care le cerem copiilor și elevilor noștri. Poate că unii nu vor participa la grevă, poate pentru alții va fi un prilej de a râde pe seama celor care își asumă această acțiune, mergând pe principiul că, dacă se câștigă ceva vor primi toți iar, dacă nu se câștigă, au avut dreptate să nu participe. Este posibil să reușim în demersul nostru sau nu. Este însă o certitudine că dacă am fi solidari, dacă am fi mai puțin predispuși să facem bășcălie pe seama celor care încearcă să schimbe lucrurile în bine, am avea mai multe șanse. Unii blamează sindicatul și liderii pentru că este cel mai ușor să lovești în colegii tăi care te reprezintă și îți apără interesele decât în decidenții care sunt cauza nemulțumirilor noastre. Astăzi, vreau însă să vă auziți voi. Voi care aveți curajul să vă ridicați împotriva celor care, prin deciziile luate, ne desconsideră ca și categorie socio-profesională. Vreau ca vocea voastră să se audă mai presus de râsetele unora și de acuzațiile altora. Avem șansa să arătăm că nemulțumirile nu sunt doar ale liderilor, ci ale noastre și că, într-adevăr, suntem un adevărat model pentru societate. Astăzi, fiecare dintre noi poate și trebuie să fie un lider care poate uni elevi, părinți și nu numai. Astăzi este ziua noastră, ziua în care arătăm că sindicatul suntem noi TOȚI!

Uniți suntem puternici!

Marius Ovidiu Nistor
Președinte Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -