Primele de carieră didactică
Despre primele de carieră didactică, care ar trebui acordate personalului din învățământ conform negocierilor de acum doi ani, oficial, nu se știe nimic. În școli circulă zvonuri contradictorii, iar cadrele didactice se întreabă dacă și când vor mai primi sumele promise.
Cele două ministere implicate – Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Fondurilor Europene – nu au mai făcut, de luni bune, nicio referire oficială la aceste drepturi. Dacă în urmă cu câțiva ani abundau comunicatele de presă sau mesajele auto-laudative venite din partea acestor instituții, acum e liniște deplină.
De la declarațiile și informările periodice privind stadiul proiectului, prezente în anii anteriori, s-a ajuns la o tăcere completă și suspectă. Pe site-urile oficiale ale instituțiilor, dar și pe paginile lor de Facebook sau X, nu apare niciun anunț oficial, niciun comunicat de presă oficial, nicio informare – generală măcar – dar oficială, privind situația din 2025.
În lipsa acestor banale dovezi de transparență, domnesc zvonurile.
Actualul ministru al Educației, un măreț luptător împotriva dezinformării (conform propriilor declarații), ar trebui să știe – fiind și psiholog – că, în lipsa clarificărilor oficiale, oamenii caută explicații acolo unde le găsesc. Și, inevitabil, ajung la dezinformare și tensiune. Bineînțeles, ministrul știe asta, doar este mare profesor universitar. Întrebarea e alta: îi pasă?
Ce interes au sindicatele?
Sindicatele, care – în urma protestelor și a sacrificiilor masive ale corpului profesoral de acum doi ani – au obținut aceste drepturi prin negocieri, acum par că evită cu o grijă tandră subiectul. Pe scurt și elegant, aceste instituții care protejează interesele și drepturile profesorilor, par să fi uitat ce au cerut.
În comunicatele de presă din ultimele săptămâni și în toate ieșirile publice ale celor doi lideri ai federațiilor, problema acordării celor două prime nu este abordată nici măcar tangențial. Nici măcar o referire vagă la sumele promise, la termene, la proceduri. Nimic. Explicațiile posibile sunt multe, dar toate duc la același rezultat: lipsa presiunii. Când sindicatele tac, guvernanții știu că pot amâna. Când guvernanții amână, profesorii tac și ei – pentru că oboseala și neîncrederea au devenit reflexe.
Concluzie
Luna noiembrie se apropie de final, iar despre primele de carieră didactică și cele profesionale nu mai șoptesc nici măcar frunzele care au servit drept hrană câinilor din curțile celor două ministere. Ciudat, nu? Parcă toată lumea are interesul să țină ascunsă realitatea. Comunicarea este zero, interesul – zero. Totul, ca de obicei, pe banii, drepturile și nervii cadrelor didactice.
