Noul an școlar stă să înceapă.
Suntem la mijlocul lunii iulie, până la 1 septembrie, dată la care începe noul an școlar, mai avem câteva săptămâni. În privința începerii anului școlar 2020-2021, autoritățile par a fi în așteptare nepermis de mult, iar deciziile grele încă nu au fost adoptate. Au apărut tot felul de scenarii fanteziste ce par a plasa pe un loc secund începerea tradițională a anului școlar. În acest context al lipsei de acțiune și planificare concretă din partea autorităților, anul școlar stă să înceapă. Cu toate aceste, nimic nu se știe, totul este în ceață, și pare lăsat la voia întâmplării.
Nu o mai scăldați!!!
Poate ar fi timpul ca cei implicați să nu o mai scalde și să înceapă pregătirile concrete pentru o direcție sau alta. Soluția lăsatului „pe mai târziu” și a scuzelor referitoare la „evoluția pandemiei” nu mai convinge pe nimeni.
Până acum:
- Transparența deciziei, dialogul, sunt inexistente;
- Din declarațiile oficialilor guvernamentali răzbate bezna. Nimic concret, doar planuri, scenarii și plănulețe. Dacă îi întrebi detalii, o scaldă și o dau pe generalități, semn că nici ei nu știu despre ce este vorba în propoziție.
- Numărul elevilor din sălile de clasă a rămas același, despre distanțare socială, nici vorbă;
- Pregătiri evidente pentru începerea noului an școlar, în școli, nu par a fi. Mulți primari așteaptă luna septembrie pentru a începe lucrările, pe alții îi doare la bască;
- MEC nu a adaptat programa școlară pentru predarea online, răspunderea fiind plasată pe umerii cadrelor didactice;
- MEC nu a inițiat vreo licitație pentru achiziționarea de laptop-uri sau tablete, deși există o lege în acest sens;
- Nici pentru achiziționarea de măști de unică folosință nu s-a făcut niciun demers de achiziție. E posibil să o dregem românește, tot părinții să suporte costurile;
- Comunicarea celor din fruntea MEC lasă puternic de dorit. Chiar dacă sunt menajați puternic de massmedia de casă la care merg, aceștia își dau, de multe ori, singuri cu stângul în dreptul. Bine, de cele mai multe ori, „oficialii” nu spun nimic nou, doar reîncălzesc ciorba pe care o prezintă ca și cum a fost proaspăt făcută. Mai bine ar sta acasă. Totuși, de remarcat curajul/tupeul pe care îl au de a spune despre subiectele importante fix nimic cu fiecare apariție;
- Scenariile fanteziste referitoare la începerea școlii nu par a avea eficiență. Bine, detalii nici nu există.
P.S.
Între timp, pentru a mai distrage atenția de lipsa realizărilor, au mai fost detonate și câteva petarde cu vedete închipuite care își tot dau cu părerea, cu rezultate mai mult sau mai puțin strălucite pe la examene.