Tu, sindicat, care-i menirea ta!?
Vă așteptați ca sindicatul să vă apere atunci când asupra voastră planează vreo acuzație? Mai gândiți-vă, ultimele evoluții din această direcție vă vor determina să vă puneți întrebări! Cazul preotului profesor de religie acuzat că se masturba în timpul orei, pe baza unor imagini neclare și așazise dovezi speculative, vă vor da de gândit. Omul a fost executat public de ministrul Educației, presă, habarniști și sindicate.
Reacția anormală a FSLI
În loc să pornească de la prezumția de nevinovăție, mai ales că situația nu era clarificată, nefiind dovedit nimic, să aștepte rezultatul achetelor și nu să își aroge abilități de instanță judecătorească, cei de la FSLI au executat mediatic un cadru didactic. În loc să redacteze un comunicat neutru prin care să îndemne la ponderație și la așteptarea rezultatelor anchetei, mai-marii FSLI-ului îl execută public pe cel acuzat. Frumos, nu?
Nevinovat
Conform Europa FM, ancheta realizată de reprezentanții BOR a scos în evidență nevinovăția profesorului de religie. Se pare că profesorul suferă de o boală incurabilă iar tratamentul are reacții adverse puternice.
“Această persoană nu a comis gestul obscen de care a fost acuzat, ci doar a avut un gest necontrolat provocat de o mâncărime în zona inghinală, ceea ce a dus la speculații, pe care le-a încurajat o filmare făcută în clasă de o elevă. Profesorul nu va mai fi repus în funcția de profesor pentru că și-a dat demisia”, precizează Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.
Într-o conferință de presă, citat de adevărul.ro, același reprezentat susține:
„Persoana în cauză este grav bolnavă. Are cancer la testicule, motiv pentru care a suferit o operaţie în zona corporală cu pricina. Profesorul spune că are mâncărimi din cauza intervenţiei“
Cu toate acestea, cei de la FSLI nu au catadicsit să actualizeze comunicatul sau să își ceară scuze. Realizați că cei care vor vizita site-ul FSLI peste câteva luni de zile ori ani vor rămâne cu ideea că respectivul profesor a fost vinovat?
Recidiva FSLI
Și la adresa cadrelor didactice care au intrat în sistem în acești ani, președintele FSLI a manifestat o atitudine anormală. Totul, într-un alt comunicat de presă disponibil aici. Dacă din gura vreunui politician te-ai fi așteptat să auzi afirmații jignitoare și controversate la adresa profesorilor, cu totul alta este situația atunci când liderul celui mai mare sindicat din învățământ afirmă, mai mult sau mai puțin voalat, că mulți dintre cei ce se înscriu la facultățile de profil ar fi mediocri. Pe cale de consecință, și cei intrați în ultimii ani în sistem sunt mediocri. Dacă am fi auzit afirmația pe care o veți citi mai jos din gura fostului președinte Băsescu sau a oricărui alt politician, nu i-am fi dat prea mare importanță, dar totuși aceste cuvinte nu ar fi trebuit să iasă din gura unei persoane care se pretinde a fi susținătorul profesorilor de toate vârstele.
Care-i menirea?
Poate acest domn și această organizație uită că principala lor menire este să protejeze interesele cadrelor didactice. Pornirile heirupiste care să le asigure vizibilitate în presă, exprimările jignitoare la adresa plătitorilor de cotizație ar trebui să înceteze. Un comunicat de presă are o structură și un limbaj care ar trebui să evite astfel de situații. Domnilor, nu suntem la Acces Direct, nu ne ridicăm poalele-n cap. Sunteți cadre didactice, dați dovadă de decență și responsabilitate!
Mai jos, am selectat câteva rânduri ale comunicatului în cauză.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ salută decizia Ministerului Educaţiei prin care profesorul de religie a fost determinat să demisioneze. Credem, de asemenea, că ar trebui modificată legislaţia, astfel încât persoanele instabile emoţional sau cele cu probleme psihice, inclusiv cele care au probleme de moralitate, să nu mai aibă acces în sistemul de învăţământ. De asemenea, directorii ar trebui să fie mai atenți la colegii lor și să semnaleze eventualele probleme, nu să le ascundă sub preș.
[…]
Totodată ar trebui să sancţionăm complicitatea sau lipsa de profesionalism în situaţiile în care cadre didactice cu suspiciuni de tulburări psihice, primesc ”apt pentru a profesa”.
[…]
Profesorul de religie din Copşa Mică nu merită titulatura de profesor.
[…]
Aşteptăm ca justiţia să îşi spună cuvântul în acest caz, iar persoana respectivă să răspundă în faţa legii pentru faptele sale.
Cum ar fi trebuit să sune comunicatul FSLI
Ne exprimăm surprinderea față de apariția în presă a unor imagini care înfățișează un cadru didactic cu un comportament atipic în timpul orei. Până la finalizarea cercetărilor, recomandăm prudență în orice fel de afirmații. Ne arătăm îngrijorarea asupra faptului că imaginile au fost înregistrate în timpul orei de curs, încălcându-se astfel regulamentele în vigoare.