Ce mizerie! Cum luptă statul împotriva intereselor elevilor, părinților și cadrelor didactice

Trebuie citite

Ce mizerie!

Avem o clasă politică neschimbată de decenii. În urma lor duhnește corupția, deciziile și prioritățile acestora au grăbit moartea sau au schimbat în rău destinul multor români. După Siria, România este în topul mondial al țărilor din care locuitorii pleacă. În plus, speranța de viață este sub medie și românii sunt tot mai puțini. Atenție, suntem pe timp de pace!

Făcuți vinovați

Pentru multe probleme din societate, cadrele didactice sunt arătate cu degetul. Culmea, tot de către cei care au condus destinele acestei țări. Nu spune nimeni că profesorii sunt victime!

Complotul politrucilor

În învățământ, nedreptatea existentă este rezultatul unor decizii luate politicieni din toate partidele. Deși aceste probleme sunt cunoscute de toată lumea, nu se dorește rezolvare lor. Spre exemplu, multe cadre didactice nu și-au primit banii cheltuiți pe navetă. Profesorii sunt la mâna comunităților locale, adică la mâna unor politicieni care refuză să „prindă” bani în buget. De multe ori, dregătorii locali nu se pot lăuda nici măcar cum liceul…

Forțați să plece

Jocurile multor căpetenii locale sunt sadice și penale și nu țin cont de interesul comunității, al elevilor și al părinților. În fapt, sunt o crimă la adresa viitorului tinerei generații. Prin nedecontarea costurilor legate de navetă, aceștia urmăresc să îi alunge pe profesorii calificați pentru a lăsa locul pilelor și al corupției. Nici vorbă de aprecierea efortului făcut de profesorii navetiști, din contră. Vorbim despre un complot care încalcă egalitatea la șanse și dreptul la educație pentru copii din respectivele sate sau orașe. Cei nedreptățiți își pot recupera banii, asta după o perioadă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Asta presupune timp, energie, și alți bani pentru avocați. Practic, cei mai mulți vor renunța.

Cum se poate rezolva?

Printr-o singură ordonanță de urgență problema decontării navetei se poate rezolva. Fie prin decontarea automată de la bugetul statului, fie prin obligarea autorităților locale de a prinde acești bani în buget. Simplu! Se vrea?

Niciun ministru al Educației nu a dorit să rezolve această problemă. Niciun guvern nu s-a deranjat să repare această nedreptate și să pună interesele viitorului acestei țări deasupra unor găinării mojice. Cu toții au fost la putere!

Câți profesori și-au recuperat banii pe navetă?

Așadar, doamna ministru, câți profesori și-au recuperat banii pe navetă?

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -