Veste proastă. CCR s-a pronunțat în privința reducerii numărului de elevi dintr-o clasă

Trebuie citite

CCR

CCR a decis, reducerea numărului de elevi în clasă, așa cum stipulează o modificare a LEN, este neconstituțională. Decizia aparține CCR și a fost publicată aici.

În ziua de 10 iunie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației, obiecție formulată de un număr de 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației este neconstituţională

Rămân în vigoare

Așadar, rămân în vigoare prevederile vechii legi. Astfel:

(1) În învăţământul preuniversitar, formaţiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

a) educaţia antepreşcolară: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;

b) învăţământul preşcolar: grupa cuprinde în medie 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20;

c) învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25;

d) învăţământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 30;

e) învăţământul liceal şi profesional: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30;

e1) învăţământul profesional şi tehnic dual: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 20 şi nu mai mult de 30;

e2) instruirea practică şi pregătirea de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 10 elevi şi maximum 15 elevi;

e3) clasele din învăţământul profesional şi tehnic dual pot fi constituite din maximum trei grupe cu calificări diferite.

f) învăţământul postliceal: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30;

g) învăţământul special pentru elevi cu deficienţe uşoare şi/sau moderate: grupa care cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 12;

h) învăţământul special pentru elevi cu deficienţe grave: grupa care cuprinde în medie 5 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 6.

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Minivacanță în educație: vezi unde nu se fac ore luni, 14 octombrie 2024

MinivacanțăAngajații din unitățile de învățământ și elevii din județul Iași vor beneficia de o minivacanță. Conform Inspectoratului Școlar Județean...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -