Școlile rămân închise până la finalul anului școlar

Trebuie citite

Elevii revin în septembrie

Președintele României a făcut declarațiile după întâlnirea avută cu premierul Ludovic Orban și miniștrii Monica Anisie, Nelu Tătaru, Marcel Vela și secretarul de stat Raed Arafat.

„S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar grădinițele, școlile să nu se mai redeschidă”, a precizat președintele.

Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

Vor fi maximum 10 elevi într-o sală, vor sta 2-3 ore în sală și se vor pregăti. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte

Declarații complete

Tocmai am finalizat o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri. Am evaluat câteva teme foarte importante.

Iată deciziile la care am ajuns împreună. Prima temă, școlile. O mică introducere. Acum, acitivtatea fizică e suspendată pe durata stării de urgență și am evaluat cum putem continua, având în vedere că pe 12 iunie se termină anul școlar. Epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că e cazul să ne relaxăm, că epidemia va dispărea. Nu e așa, din păcate. Ieri am avut peste 400 de noi cazuri de infecții, azi peste 300. Deci nu putem vorbi de o încetinire a epidemiei. Dar trebuie să ținem cont de câteva lucruri. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implcia două riscuri mari. Există riscul major să ducă boala școala și riscul să ducă boala acasă.

Am dorit să știm ce fac alte țări. Sunt o serie de țări din UE care nu mai doresc să redeschidă școlile, în altele situația e în evaluare. Acolo unde experiemental școlile – o provincie din Franța – zeci de elevi au fost testați pozitiv, câțiva profesori au ajuns la terapie Intensivă. S-a decis azi ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar, școlile și universitățile și grădinițele nu se vor redeschide.

Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță, mediile vor fi încheiate cu notele pe cre le au acum. În cazuri excepționale se pot face re-evaluări. Sunt câteva excepții: Elevii din clasele terminale – a opta, a 12-a sau a 13-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă.

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate.

Așadar: nu se deschid școlile și universitățile. Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore. Nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte distanțarea între elevi.

A doua temă este legată de persoanele peste 65 de ani, care acum pot ieși doar între anumite ore.

Începând de azi se va schimba acest interval: persoanele peste 65 vor avea la dispoziție două intervale: de la 7 la 11 și de la 19 la 22 când vor putea să iasă din casă – pentru cumpărături sau mișcare în jurul casei.

A treia temă: un ajutor pentru cetățenii Republicii Moldova. România, care se consideră un partener extrem de important, va pregăti și implementa două măsuri importante. O echipă de medici va merge în Republica Moldova pentru a ajuta spitalele de acolo să facă față mai bine epidemiei. A doua acțiune: trimiterea de măști, materiale sanitare, medicamente din rezerva noastră pentru a ajuta cetățenii de acolo să treacă mai bine peste această epidemie.

Declarație de presă (27.04.2020)

Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar și nu se vor relua cursurile prin prezența fizică a elevilor și studenților. Am luat această decizie pentru că există riscul major de infectare atât a elevilor și profesorilor, cât și a familiei. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate de la început, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare. Elevii din clasele terminale vor putea face pregătire la școală pentru examenele naționale în perioada 2-12 iunie, dar doar respectând strict condițiile speciale. Anul școlar se va termina pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, ca și până acum, și se vor încheia mediile. Am decis, de asemenea, ca persoanele peste 65 de ani să aibă la dispoziție două intervale zilnice, 07:00-11:00 și 19:00-22:00, pentru a putea ieși la cumpărături sau pentru a face mișcare în jurul casei.

Geplaatst door Klaus Iohannis op Maandag 27 april 2020
- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Prima de carieră didactică: Ce poți cumpăra pentru a nu fi obligat să returnezi banii

Prima de carieră didacticăÎn România, prima de carieră didactică, cu o valoare nominală de 1.500 de lei, poate fi...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -