MEC face planuri pentru redeschiderea școlilor. Vezi data

Trebuie citite

MEC, printr-un comunicat de presă, ne anunță că reprezentanții săi fac planuri pentru redeschiderea unităților de învățământ în format clasic. Presiunea publică, tot mai puternică, pare să funcționeze. Desigur, de la planuri la realitate mai avem cale lungă de parcurs.

Ne dorim derularea semestrului al II-lea în format clasic, însă ne vom putea pronunța responsabil și fundamentat doar după jumătatea lunii ianuarie, respectiv în ultima decadă a lunii

Consultări

De pe la începutul pandemiei MEC o tot ține în consultări și amână reluarea în format clasic a cursurilor. Consultările, din păcate, nu au schimbat situația milionelor de elevi privați de o desfășurare normală a procesului educațional. Desigur, nici cu această ocazie, MEC nu va rata ocazia unor discuții.

Am planificat în această săptămână consultări cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii școlilor, cât și în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educație pe parcursul crizei sanitare. În cursul săptămânii viitoare am planificat, de asemenea, consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătății.

De ce se va ține cont?

În luarea unei decizii definitive privind redeschiderea unităților de învățământ, MEC va tin cont de anumite aspecte.

– Evoluția epidemiologică – potrivit situațiilor cu privire la rata de infectare în urma vacanței de iarnă/rezultate relevante colectate la mijlocul lunii ianuarie a.c.;

– Raportările numerice solicitate inspectoratelor şcolare pentru fiecare unitate de învățământ, cu privire la personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic ce are DISPONIBILITATE de vaccinare – situație solicitată tuturor unităților și instituțiilor de învățământ cu termen 15 ianuarie, orele 16.00.

În același timp, se vor avea în vedere și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie epidemiologică asemănătoare, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online (termenul de raportare pentru această situație este 11 ianuarie a.c.).

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Nicu Cotescu: „Cu atâtea experimente, cerințe, denigrări, obligații, schimbări și implicit pierderea autorității școlare o să ajungem să importăm din orient dascăli!”

Nicu CotescuProfesorul sindicalist Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului FSE „Spiru Haret” Dolj, vine cu o replică publică la noua...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -