Între 5 și 15% – un nou spor pentru anumiți profesori

Trebuie citite

Spor

Conform ministrului Cîmpeanu, anumite cadre didactice ar urma să beneficieze de un spor nou. Sporul va fi cuprins între 5 și 15% și va putea fi acordat acelor profesori care au în clase elevi cu CES.

Profesorii din învățământul de masă, nefiind familiarizați cu nevoile acestor copii cu cerințe educaționale speciale, vor beneficia de un spor de 5% pentru fiecare copil cu cerințe educaționale speciale înmatriculat într-o clasă, maximum 15%, pentru că într-o clasă vor putea fi integrați maximum trei copiii cu cerințe educaționale speciale, pe palierele ușoare de afectare, cele care vor permite. Acest lucru se va face, bineînțeles, la solicitarea părinților și nu automat. Acest lucru se va face odată cu îndeplinirea celor trei condiții pe care deja le-am precizat.

Avem de toate

Date fiind lipsurile cu care se confruntă sistemul de învățământ, declarația ministrului Educației pare, în cel mai bun caz, hilară!

În felul acesta, respectând principiul „nu afectăm nimic din ce este bună sistemul de educație”, adăugăm o șansă în plus, șansă care va putea fi pusă în practică la solicitarea părinților, în condițiile în care profesorii vor fi formați, în condițiile în care profesorii vor fi motivați, inclusiv salarial cu acel spor de până la 15% atunci când lucrează copiii cu cerințe educaționale speciale, în condițiile în care vor exista și consilieri, și profesori de sprijin și infrastructură, cabinete de asistență psihopedagogică”.

Te invităm în grupul Facebook “La clasă”. Aderă aici

Dă un Like paginii Facebook LA CLASĂ

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Vești de la sindicate: vezi când intră prima didactică și cea de carieră profesională

Vești de la sindicateÎntr-o notă transmisă în teritoriu, reprezentanții celor două federații sindicale care activează în sistemul de învățământ...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -