Nu au bani pentru profesori
Cu 17 zile înaintea intrării în vigoare, Guvernul PNL propune amânarea creșterii salariilor cadrelor didactice până în anul 2021, septembrie. Dacă pentru profesori nu au avut bani, pentru alte categorii de bugetari au găsit fonduri consistente. Recent, salariile unei categorii de bugetari au crescut cu 25%, detalii aici.
Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021
Avem bani
Într-o declarație făcută la începutul anului, Monica Anisie îi asigura pe profesori de bunele intenții ale guvernării galbene.
Da, o spun clar acum, deşi am mai spus-o, salariile profesorilor vor creşte la 1 septembrie. Au crescut deja la 1 ianuarie, conform legii, şi avem prinşi banii în legea bugetului de stat pentru creşterea salariilor şi de la 1 septembrie
Resurse
Citește proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor. Proiectul va fi adoptat în ședința de Guvern de de vineri.