Au intrat în ore. Trei variante de plan-cadru au fost supuse consultării publice. Le-ai citit?

Trebuie citite

Un nou plan-cadru

Se modifică planul-cadru pentru ciclul liceal, primul pas în acest proces destul de laborios constă în consultarea publică a celor direct vizați: elevi, părinți, profesori. În acest sens, Ministerul Educației Naționale (MEN) și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) au oferit spre consultare publică trei variante de plan-cadru valabile pentru învățământul liceal, filiera teoretică, variante care pot fi consultate la finalul acestui articol.

Liviu Pop

Pe Facebook, ministrul Educației Naționale a scris următoarele:

Facem ceea ce am promis.
Ministerul Educației Naționale (MEN) și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) lansează o primă etapă a procesului de consultare publică privind planurile-cadru pentru învățământul liceal, filiera teoretică, prin prezentarea a trei variante.

Consultarea

Conform comunicatului de presă emis de MEN, consultarea publică va îmbrăca mai multe variante.

Toţi cei interesaţi – cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi – sunt invitaţi să participe şi să-şi exprime punctele de vedere, sugestiile şi propunerile pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 26 ianuarie 2018, inclusiv. O altă formulă de colectare a feedback-ului va fi publicarea unui chestionar online, instrument disponibil în perioada imediat următoare.

Consultarea publică va include şi întâlniri cu elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile, organizate la nivel regional/judeţean.

Ce se urmărește?

Conform comunicatului, „opiniile argumentate şi sugestiile participanţilor vor sprijini în mod esenţial luarea unei decizii pe acest subiect. Adoptarea noilor planuri de învățământ va permite demararea procesului de elaborare a unor noi programe școlare pentru liceu și implementarea, în premieră, a unui model unitar de proiectare bazat pe competențe la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal.” De aesemenea, „Variantele de proiect urmăresc eliminarea unor incoerențe/dezechilibre existente în actualele planuri-cadru și dezvoltarea unor oferte educaționale care să corespundă așteptărilor elevilor ce au optat pentru un anumit profil/specializare.”

Principii

Tot comunicatul MEN face lumină și în acest sens. Astfel: „Principiul de bază a fost acela de a asigura un trunchi comun (TC) până în clasa a X-a, care să permită tuturor elevilor ce vor finaliza învățământul obligatoriu deținerea la nivel funcțional a celor opt competențe-cheie. Fiecare variantă are o raportare specifică la rolul curriculumului diferențiat (CD) și al curriculumului la decizia școlii (CDS), situație reflectată și de ponderile orare diferite alocate acestora.”

Toate cele trei variante supuse consultării au fost construite pornind de la competențele ce urmează a fi dobândite de elevi la finalul claselor a X-a și a XII-a, așa cum sunt definite de profilul absolventului.

Variante de plan-cadru

 Prezentare si argumente.pdf

 Varianta 1_IX-X Liceu teoretic.pdf

Varianta 1_XI-XII Liceu teoretic.pdf

 Varianta 2_IX-X Liceu teoretic.pdf

 Varianta 2_XI-XII Liceu teoretic.pdf

 Varianta 3_IX-X Liceu teoretic.pdf

Varianta 3_XI-XII Liceu teoretic.pdf

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Minivacanță în educație: vezi unde nu se fac ore luni, 14 octombrie 2024

MinivacanțăAngajații din unitățile de învățământ și elevii din județul Iași vor beneficia de o minivacanță. Conform Inspectoratului Școlar Județean...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -