Guvernul își bate joc de cadrele didactice, iată încă o dovadă. Constituția României nici nu contează

Trebuie citite

Bătaie de joc

Deși bani pentru a plăti compensații de sute/mii de euro deținuților pentru igrasia din celule, guvernul României nu are bani pentru a respecta deciziile instanțelor judecătorești, sume infime, de altfel. În ambiția de a-și bate joc de profesori, guvernanții încalcă până și Constituția. Ce să mai, ambiția este mare. Poate considerați că exagerăm, dar în relația cu cadrele didactice, guvernanții, indiferent de partidul din care provin, au dovedit în mai toate cazurile că își bat joc de profesori, ba mai mult, aceștia luptă împotriva învățământului.

FSLI

Sindicaliștii de la FSLI, într-un comunicat de presă, atrag atenția asupra acestei încălcări flagrante a legislației și Constituției. Vă invităm să cititiți cu mare atentie comunicatul acestei federații sindicale și să îl distribuiți.

Comunicat

FSLI: Guvernul României încalcă prevederile Constituţiei şi intervine în deciziile instanţelor de judecată

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra faptului că Guvernul României încalcă prevederile Constituţiei, privind separaţia puterilor în stat, întrucât intervine în deciziile instanţelor de judecată. FSLI a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XII din O.U.G. nr. 25/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin care Guvernul României încalcă principiul separației puterilor în stat. Ne-am adresat, de asemenea, Președintelui României și Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ca, în baza legii, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la conflictul juridic declanşat de Executiv, de natură constituțională, dintre Guvernul României, reprezentat de Prim – ministru și autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele naționale.

Prin art. XII din Ordonanţa de urgenţă nr. 25/2018, Executivul a stabilit ca angajaţii din sistemul de învăţământ – care au câştigat în instanţă plata unor drepturi salariale, dar pe care le-au primit cu întârziere – să primească dobânzi remuneratorii şi nu dobânda penalizatoare aşa cum prevăd hotărârile instanțelor naționale, în baza celor trei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii și completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – prin care s-a stabilit că se cuvin dobânzi penalizatoare pentru plata eșalonată a drepturilor salariale acordate de instanțele judecătorești.
Cu alte cuvinte, Executivul încalcă unul dintre principiile de bază ale democraţiei şi Constituţia României, fapt extrem de grav, care poate constitui un precedent periculos.

Facem cunoscut faptul că diferenţa între dobânda remuneratorie, pe care vrea să o acorde Executivul şi cea penalizatoare, stabilită de instanţele judecătoreşti, este de 4% ca valoare. Prin urmare, Guvernul României este dispus să încalce principiul separaţiei puterilor în stat, pentru a face o economie nesemnificativă la buget.
FSLI atrage atenţia că s-a ajuns astfel la un conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României, reprezentat de Primul – ministru și autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele naționale.

„Decizia Guvernului României prin care modifică tipul de dobândă pe care ar trebui să o primească angajaţii din educaţie, deşi există hotărâri judecătoreşti definitive, reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, garantat de Constituţia României. Dacă acest lucru nu va fi analizat de Curtea Constituţională a României care să ia o decizie în privinţa constituţionalităţii articolului XII din Ordonanţa de urgenţă 25/2018, se va ajunge la un precedent periculos. Gândiţi-vă ce rol ar mai avea instanţele de judecată, dacă Guvernul acestei ţări ar emite acte normative prin care să anuleze hotărâri date de acestea. De ce am mai avea separaţia puterilor în stat, dacă, în definitiv, cel care stabileşte este Executivul, în funcţie de interesele politice? Sper că Avocatul Poporului va sesiza Curtea Constituţională cu privire la această problemă extrem de gravă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Vești de la sindicate: vezi când intră prima didactică și cea de carieră profesională

Vești de la sindicateÎntr-o notă transmisă în teritoriu, reprezentanții celor două federații sindicale care activează în sistemul de învățământ...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -