S-a modificat legea
Vă invităm să citiți cu atenție modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă,
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1026 din 27 decembrie 2017
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi având în vedere dispoziţiile Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 215/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie
2009 cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) În cazul salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, prevăzute de art. 1 alin. (2) din
ordonanţa de urgenţă, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în
cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această
destinaţie.”
2. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART. 6
Pentru instituţiile şi autorităţile publice prevăzute de art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă,
voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în
bugetele proprii aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite.”
3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART. 7
Sumele reprezentând costul imprimatului voucherului de vacanţă pe suport hârtie, respectiv costul
suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, precum şi costul emiterii voucherului de vacanţă pe
suport hârtie/electronic, după caz, contractate cu unitatea emitentă şi primite de către angajator,
se suportă, în condiţiile art. 3 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă, de către angajatori din bugetele
proprii. În cazul instituţiilor publice, acestea se suportă de la alineatul «Alte cheltuieli cu bunuri şi
servicii» al articolului bugetar «Alte cheltuieli» de la titlul «Bunuri şi servicii».”
4. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART. 12
(1) Beneficiarii care au primit vouchere de vacanţă nominale sunt singurele persoane îndreptăţite
să utilizeze voucherele de vacanţă în perioada menţionată pe acestea şi în exclusivitate pentru
achitarea pachetului de servicii turistice contractat.
(2) Cuantumul acordat salariaţilor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 3 alin. (2), sub forma voucherelor
de vacanţă se stabileşte, în condiţiile legii, de către angajatori proporţional cu perioada de
exercitare a raportului de serviciu sau durata contractului de muncă, într-un an calendaristic.
(3) În cazul cumulului de funcţii, voucherele de vacanţă vor fi acordate de către angajatorii unde
beneficiarii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii, sau, după caz, de fiecare angajator
proporţional cu timpul lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) În cazul salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, prevăzute de art. 1 alin. (2) din
ordonanţa de urgenţă, care au mai mulţi angajatori, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă,
sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde
beneficiarii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcţia
de bază, beneficiarul indemnizaţiei de vacanţă alege, în scris, unitatea care îi va acorda voucherele
de vacanţă, având obligaţia de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, şi către
ceilalţi angajatori opţiunea realizată.
(5) Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea afiliată pentru achiziţionarea serviciilor turistice.”
5. La articolul 14^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul
cuprins:
„(2^1) În cazul instituţiilor publice, restituirea contravalorii voucherelor de vacanţă pe suport hârtie
prevăzute la alin. (1) sau a sumelor prevăzute la alin. (2) se face cu respectarea dispoziţiilor art. 8
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare
în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi
completările ulterioare.”
6. La articolul 18, literele a), b), d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la unităţile Trezoreriei Statului în a căror
rază sunt înregistraţi fiscal, pentru încasarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport
hârtie şi/sau pe suport electronic de la instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare
şi finanţare, inclusiv în cazul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă
instituţiile publice, şi la societăţi bancare pentru încasarea valorii nominale a voucherelor de
vacanţă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic de la celelalte categorii de angajatori.
Închiderea acestor conturi sau subconturi de plăţi se face numai după ce unitatea emitentă face
dovada către instituţiile financiare autorizate că valoarea nominală a voucherelor de vacanţă pe
suport hârtie emise şi încasate de unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate.
Aceste conturi sunt conturi cu funcţionalitate specială şi nu sunt supuse executării silite prin
poprire, în sensul art. 781 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
republicată, cu modificările ulterioare;
b) să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la unităţile Trezoreriei Statului în a căror
rază sunt înregistraţi fiscal pentru încasarea costurilor aferente emiterii voucherelor de vacanţă pe
suport electronic, inclusiv a costului suportului electronic şi/sau a costului imprimatelor
reprezentând vouchere de vacanţă pe suport hârtie, de la instituţiile publice, indiferent de
modalitate de organizare şi finanţare, inclusiv în cazul activităţilor finanţate integral din venituri
proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, şi la societăţi bancare pentru încasarea costurilor
aferente emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic, inclusiv a costului suportului
electronic şi/sau a costului imprimatelor reprezentând vouchere de vacanţă pe suport hârtie, de la
celelalte categorii de angajatori;
………………………………………………………………..
d) să asigure securitatea livrării voucherelor de vacanţă la angajator şi a celor returnate de la
unităţile afiliate, cu respectarea prevederilor legale în materie;
e) să asigure elemente de securitate pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie şi/sau pe
suport electronic;”.
7. La articolul 18, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
„b^1) prin conturile sau subconturile de plăţi deschise potrivit lit. a), la rambursarea de sume către
unităţile afiliate, în exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe
suport hârtie prezentate în baza contractelor încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate
respective şi la rambursarea de sume către unităţile afiliate, fie direct de către unităţile emitente
autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, fie indirect, prin intermediul organizaţiilor
specializate/schemelor de plăţi naţionale ori internaţionale, în exclusivitate pentru decontarea
valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic prezentate în baza contractelor
încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate respective. Decontarea valorii nominale a
voucherelor de vacanţă pe suport electronic se face între unităţile afiliate şi unităţile emitente, prin
intermediul instituţiilor financiare autorizate, cu sprijinul organizaţiilor care administrează
scheme/aranjamente de plată ori al altor organizaţii care dezvoltă sisteme de acceptare proprii sau
cu ajutorul propriilor platforme. Închiderea conturilor sau subconturilor de plăţi prevăzute la lit. a)
se face numai după ce unitatea emitentă face dovada către instituţiile financiare autorizate că
valoarea nominală a voucherelor de vacanţă pe suport electronic/hârtie emise şi încasate de
unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate;”.
8. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ART. 24
(1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să
fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu 3 până la 6 puncte-amendă:
a) distribuirea de către angajatori către beneficiari a voucherelor de vacanţă sau transferul de către
unităţile emitente către beneficiari a valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport
electronic, fără respectarea strictă a prevederilor legale;
b) distribuirea de către angajatori a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie, dacă aceştia la data
stabilită pentru distribuire nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a
voucherelor de vacanţă pe suport hârtie achiziţionate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând
voucherele de vacanţă pe suport hârtie;
c) transferul valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic de către unităţile
emitente către beneficiari, dacă angajatorii nu au achitat unităţii emitente, la data stabilită pentru
transfer, contravaloarea nominală totală a voucherelor de vacanţă pe suport electronic
achiziţionate şi costurile legate de emiterea voucherelor de vacanţă pe suport electronic;
d) transferul de către angajatori către beneficiari a contravalorii nominale a voucherelor de
vacanţă, precum şi a costurilor aferente emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic şi/sau
a costului imprimatelor reprezentând voucherele de vacanţă pe suport hârtie;
e) încheierea contractelor de către unităţile emitente cu unităţile afiliate, fără solicitarea în
prealabil a licenţei de turism, în cazul agenţiilor de turism, şi a certificatului de clasificare, în cazul
structurilor de primire turistice;
f) încheierea contractelor de către unităţile emitente cu unităţile afiliate care nu deţin licenţă de
turism, în cazul agenţiilor de turism, sau certificat de clasificare, în cazul structurilor de primire
turistice, valabile la data încheierii contractului;
g) nerealizarea de către unităţile emitente a evidenţei tranzacţiilor cu vouchere de vacanţă pe
suport electronic, prin intermediul unui sistem informatic care să permită stocarea
corespunzătoare a datelor în condiţii de protecţie şi siguranţă pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.
(2) Utilizarea de către beneficiari a voucherelor de vacanţă pentru achiziţionarea altor servicii
decât cele prevăzute la art. 23 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii
încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune şi se sancţionează cu 2 până la 6 puncteamendă.
(3) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în
plată, stabilit în condiţiile legii.
(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), d) şi g) se
fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, iar a celor
prevăzute la alin. (1) lit. e), f) şi alin. (2) se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul
Ministerului Turismului.
(5) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”
9. După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:
„ART. 27^1
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către angajatori, unităţi emitente, entităţi procesatoare
şi alte organizaţii specializate se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date,
cu modificările şi completările ulterioare.”
10. În tot cuprinsul hotărârii, sintagmele „tichete de vacanţă”/”tichet de vacanţă” se înlocuiesc cu
sintagmele „vouchere de vacanţă”/”voucher de vacanţă”.
ART. II
Hotărârea Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea
voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie
2009, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va
republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
ART. III
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României