VIDEO REVOLTĂTOR! I se râde în față și nu i se preia comanda la Kaufland pentru că vorbește limba română

Trebuie citite

Fără comentarii

În România, în anul 2017, la magazinul Kaufland din Odorheiu Secuiesc, se petrec lucruri HALUCINANTE. Incidentul nu este unul izolat, ci premeditat.

Te invităm să urmărești clipul de mai sus, „să savurezi” momentul în care vânzătoarea îi râde clientului în față și să ne spui opinia ta.

Incidentul s-a petrecut de curând. Iată relatarea celui care a filmat toată povestea.

Clipul nu are nicio legătură cu Ziua Limbii Române, e pură coincidență, nu am instigat pe nimeni la nimic, nu am jignit maghiarii cu absolut nimic, am prieteni maghiari apropo… Singura mea dorință a fost să mănânc o porție de mici cu muștar, dar din păcate asta nu s-a mai întâmplat deoarece am fost întâmpinat cu un refuz din partea vânzătoarei când a văzut că vorbesc limba română, iar cireașa de pe tort a fost înjurătura ei, care se aude foarte clar pe filmare. Unii maghiari au spus că filmul e regizat, că am plătit vânzătoarea să se comporte așa, ba că e trucat, ba că nu știu ce inepții. Nu ai cum să truchezi afirmațiile clare și nici ura celor de la rând care strigau în gura mare că atunci când ajungi în ținutul secuiesc, trebuie să ceri mâncare în limba maghiară. Acest videoclip nu demonstrează decât realitatea din zona respectivă, realitate trăită și confirmată de zeci de mii de români ajunși pe acolo.

- Advertisement -
- Advertisement -

Ultimele știri

Vouchere de vacanță 2025: Ce trebuie să știe profesorii despre noile reguli

Vouchere de vacanțăÎncepând cu 2025, voucherele de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice, se acordă...
- Advertisement -

Mai multe articole

- Advertisement -