Ați primit banii?
Dacă până la această dată nu ați primit sumele restante din hotărârile judecătorești, dat fiind faptul că mai sunt doar câteva zile din 2017, ar cam trebui să vă luați gândul de la acest drept câștigat în instanță. După cum arată realitatea, statul român își bate joc de o categorie socio-profesională destul de încercată, dar și de hotărârile propriei justiții.
O posibilă țeapă
Conform USLIP Iași, situația se complică puternic în cazul în care sperați că vă primiți banii care vi se cuvin din hotărâri, în 2017 sau în 2018. Cine a închis ochii la promisiunile mai marilor din Educație sau guvern, s-ar putea trezi că au luat țeapă. A câta, oare?
Avertizarea USLIP Iași
Vă invităm să citiți cu atenție anunțul publicat pe pagina Facebook de cel mai activ sindicat din învățământ de ceva vreme încoace.
Ministerul de Finanțe își bate joc de angajații din învățământ!
În Monitorul Oficial de vineri 22 decembrie 2017 a apărut Ordinul Ministrului de Finanțe 3315 prin care Trezoreriile încheie programul de plăți pe 27 decembrie, miercuri ora 12.
Prin urmare oficialii statului român își bat joc de angajații din învățământ ce au de primit hotărâri judecătorești. Banii din conturi se vor întoarce la Buget. Nu vor putea fi virați în ianuarie! VOM REVENI CU INFORMAȚII!